Atunci când priveşti aceste imagini, îţi este greu să crezi că terenul pe care a fost amenajată grădina are o suprafaţă de numai 200 de metri pătraţi. Însă, cu măiestrie şi câteva artificii de percepere diferită a spaţiului, arhitectul peisagist Dragoş Isăcescu a reuşit să creeze un paradis intim.
În 2008, după finalizarea lucrărilor de construire a casei, proprietarii şi-au îndreptat atenţia spre amenajarea grădinii. Şi pentru că spaţiul era unul dificil – din cauza dimensiunilor sale reduse –, au apelat la ajutorul unui specialist.
Arhitectul peisagist Dragoş Isăcescu nu a uitat nici acum prima impresie pe care i-a lăsat-o locul: „Terenul avea o suprafaţă plată, fără vegetaţie. Arăta ca orice proprietate care trecuse recent printr-un şantier… vizibil mică, cu gard omniprezent şi cu vecini ce puteau privi în curte.”
În aceste condiţii, tema a fost „o amenajare intimă”. Beneficiarii voiau să stea pe terasă şi să se simtă protejaţi de privirile indiscrete. De asemenea, îşi doreau ca grădina lor „să pară mai mare”. Acest lucru a fost ceva mai dificil de obţinut, căci singura modalitate de „a mări grădina” se putea face doar la nivel vizual, prin felul în care era perceput spaţiul.
Astfel, o curgere de apă spune întotdeauna că acolo există o diferenţă de nivel (apa curge la vale), subliniind, la nivel subconştient, ideea că terenul nu este plat. Aşa a apărut rocăria cu mica sa cascadă în trepte.
„Inspiraţia pentru crearea acestor elemente vine cu siguranţă din natură, însă, de această dată, intenţia a fost nu doar de a da impresia de cadru natural, ci mai ales de a avea o scenografie tridimensională, dinamică.”
Platforma pentru grătar, prevăzută cu bancă, şi-a găsit locul tot lângă cascadă, şi asta deoarece, curtea fiind foarte mică, nu exista un alt spaţiu în care să fie amplasată.
„Am creat această zonă în vecinătatea cascadei şi am întrepătruns cele trei elemente – cascada, locul de stat afară şi grătarul –, dând naştere unui „obiect” unitar, cu aspect plăcut, relaxant.”
Având în vedere dimensiunea mică a curţii, peisagistul a preferat să o populeze cu specii de conifere, deoarece acestea asigură continuitatea peisajului pe parcursul întregului an. În acest sens, a plantat cedri, molizi argintii şi pini.
Pentru culoare, a adăugat diverşi arbuşti şi tufe decorative, precum arţari japonezi, azalee, rhododendroni şi ienuperi.
Foto: arhivă arhitect peisagist Dragoş Isăcescu
Material realizat cu sprijinul arhitectului peisagist Dragoş Isăcescu
