Închiderea balcoanelor de la parter se va putea face după reguli noi. Documentaţia necesară pentru efectuarea lucrărilor de închidere a balcoanelor sau logiilor de la parterul unui bloc va conţine un acord primit din partea asociaţiei de proprietari, nu a vecinilor, aşa cum se întâmplă în prezent.

Această lege a fost promulgată de Președintele României.

Conform noii Legi (nr. 149/2020) pentru modificarea Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, nu mai este necesar acordul vecinilor pentru închiderea balcoanelor sau logiilor apartamentelor aflate la parterul blocurilor. Totuși, afirmă inițiatorii legii, excepția nu este absolută, ci se aplică doar în cazuri bine justificate, cum ar fi motive de securitate, de atenuare a noxelor, gunoaielor, zgomotelor etc.

Obligativitatea obținerii acordului vecinilor pentru închiderea balcoanelor sau logiilor a fost instituită prin legea 50/1991 pentru a-i proteja pe aceștia de diferitele inconveniente care izvorăsc din natura lucrărilor, cum ar fi tulburarea liniștii, însă garantarea dreptului la ocrotirea sănătații este impusă de Constituția României.

Printre documentele necesare pentru obţinerea unei autorizaţii de construire pentru închiderea unui balcon se numără şi un memoriu de arhitectură, ce trebuie să conţină, în prezent, şi acordul vecinilor.

Related posts

Închiderea balcoanelor de la parter cu sau fără acordul vecinilor?

Adina Meyers

Proiecții în aer liber la a 5-a ediție Película: 9-13 septembrie 2020

Adina Meyers

Cum să-ți decorezi dormitorul ieftin

Adina Meyers