Un joc de cuburi – aşa am putea descrie pe scurt designul foarte interesant al acestei case moderne, locuită de o familie tânără, cu gusturi îndrăzneţe. Atât exteriorul, cât şi interiorul se remarcă prin volumele dinamice, iar spaţiile sunt funcţionale datorită formelor geometrice regulate.

Casa este în Rudeni, o localitate administrată de oraşul Chitila, cu acces uşor în partea de nord a oraşului, unde proprietarii au serviciul.

Proprietarii, familiarizaţi cu zona, întrucât au rude în acest sat, au cumpărat terenul de la nişte cunoştinţe. Parcela, cu suprafaţa de 1.000 de metri pătraţi, are o formă aproape pătrată, iar casa, începută în vara lui 2007, a fost finalizată un an mai târziu, gazdele noastre fiind presate să se mute cât mai repede în noul cămin.

„Designul interesant al locuinţei i se datorează arhitectului Gabi Raicu, căruia îi suntem recunoscători. Este important să stai într-o casă care îţi place. Nu am intervenit prea mult în proiect, singurele noastre cerinţe referindu-se la numărul de camere, existenţa unor spaţii de relaxare şi a unei bucătării închise, separată de restul zonei de zi.”

Soluţia găsită de arhitect, inclusiv modularitatea anumitor spaţii (biroul care poate fi şi dormitor, şi extensie pentru bucătărie/dining), a îmbinat perfect designul cu cerinţele de separare a zonelor funcţionale. Practic, locuinţa este formată din patru cuburi (două la parter, două la etaj), din al căror joc se creează terase, console şi spaţii funcţionale.

Dispus pe trei niveluri – demisol, parter şi etaj –, imobilul are suprafaţa de 255 de metri pătraţi. La demisol există o zonă de fun şi un spaţiu tehnic, la parter se află zona de zi, cu living, bucătărie şi o cameră amenajată ca birou, iar la etaj se găsesc trei dormitoare, cu baie şi dressing.

„Este o casă construită pentru o familie, pentru oameni energici, care trăiesc intens şi iubesc natura. Spaţiul verde amenajat are peste 500 de metri pătraţi, fiind o încântare pentru copii şi animalele de companie. Ne putem relaxa şi juca oriunde: în curte, pe terasă, în living sau în camera special amenajată de la subsol. Practic, este loc de joacă şi de trai peste tot, iar asta ni se potriveşte perfect. Nu prea ne împiedicăm de mobilă, pentru că nu este multă şi, oricum, spaţiul este suficient, pentru că ne place să ne mişcăm.”

În ceea ce priveşte amplasarea, construcţia a fost poziţionată astfel încât să valorifice suprafaţa şi forma terenului pentru crearea zonelor funcţionale. Casa este retrasă către unul dintre colţurile terenului pătrat, aşa că a rămas suficient spaţiu pentru utilităţi şi garaje, dar mai ales pentru grădină. Soluţia aleasă pentru a delimita aceste zone şi pentru a asigura intimitatea zonei de relaxare o reprezintă gardul viu.

Construită din cărămidă Porotherm, vila a fost o bucurie pentru vânzătorii de fier şi beton, căci consolele pronunţate au presupus o structură de rezistenţă extrem de solidă şi bine armată.

Acoperişul stil terasă are trei straturi de hidroizolaţie, plus termoizolaţie, şi este perfect pentru amenajarea unei plaje la înălţime, complet privată. Pentru finisajul exterior, refăcut în 2012, s-a preferat o tencuială decorativă elastică, pe bază de carbon, care nu crapă şi care, în plus, este foarte estetică. Combinaţia de două culori aleasă pentru faţade accentuează forma şi volumetria construcţiei, precum şi designul jucat.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Related posts

Cum sa eviti greselile cele mai comune in reamenajarea locuintei tale

Adina Meyers

Rowenta Silence Force 4A+, “roommate-ul” care te scoate din impas

Adina Meyers

Un singur cuier, 3 abordari diferite

Adina Meyers