Undeva în zona centrală a Moldovei, am fost chemat să proiectez o grădină cu un buget mediu. Ţinând cont că o amenajare frumoasă necesită timp, efort, bani şi o îngrijire constantă, am ales pentru această familie un proiect uşor de întreţinut.

O dorinţă specială a beneficiarului a fost ca plantele să ajungă la maturitate în timp, iar grădina să capete formă şi volum în mod natural, odată cu trecerea anilor.

Astfel, am luat în considerare factorii care urmau să determine modul de dezvoltare a grădinii, respectiv lumina soarelui, umbra, vântul, drenajul, accesul la apă şi echilibrul dintre piatră, cascadă, gazon, arbuşti şi flori. O analiză a acestor factori este un prim pas important în planificarea amenajării exterioare.

Din suprafaţa totală de 340 de metri pătraţi a spaţiului avut la dispoziţie, am alocat 40% peluzei, având în vedere că proprietarul şi-a dorit ca zona din faţa casei să fie mai aerisită.

Apoi, ţinând cont de dimensiunile la care ajung arbuştii în 5-10 ani, am ales soiuri  veşnic verzi, dar şi foioase, cu frunze interesante, potrivite regiunii în care se află proprietatea. În general, arbuştii se plantează în partea din spate sau la mijlocul amenajării, iar speciile perene erbacee, în faţă sau la mijloc.

În zona cea mai vizibilă, am proiectat elementul principal dorit de client, şi anume o cascadă cu un mic iaz, prevăzută cu lumini acvatice, dar şi terestre. Pentru realizarea rocăriei am folosit calcar, iar pentru animarea bazinului am apelat la plante ornamentale de apă, pe care le-am scufundat cu ajutorul unor ghivece din nucă de cocos, în care am pus pământ, fără a exista însă riscul de a se descompune în iaz. Din amenajare nu lipsesc nici irişii şi nuferii.


Elementele din preajma iazului – stâlpii din piatră, plantele perene şi vasul cretan din ceramică lucrat manual, care este, de altfel, piesa de rezistenţă a grădinii – aduc amenajarea în zona cerinţelor beneficiarului.


Apa este esenţială pentru toate grădinile şi peisajele, atât ca element de design, cât şi în ceea ce priveşte beneficiile pe care le oferă – răcoare, umiditate, strălucire, luminozitate, recreere.


Ritmul şi echilibrul acestei grădini rezultă din aranjamentul tridimensional al elementelor şi materialelor. Ritmul este o secvenţă sau o repetiţie a unor elemente similare – de exemplu, un rând dublu de piatră sau de arbori –, care are rolul de a sublinia direcţia şi mişcarea.

Elementele naturale, mai exact pământul, piatra, apa şi plantele, sunt principalele componente ale acestei grădini. De asemenea, în proiectarea amenajării s-a ţinut cont de lumini şi umbre. Astfel, lămpile cu picior le-am ales cu mare grijă, în funcţie de înălţimea şi raza de lumină difuzată în jurul lor.


În partea laterală a casei, a fost amenajat un rond decorativ, mărginit de blocuri de piatră antichizată. În mijlocul acestuia au fost plantaţi arbori mai înalţi, iar în jurul acestora – plante de talie mai mică.

Material realizat de arhitect peisagist Marian Miu Trandafir
Foto: Marian Miu Trandafir

Related posts

Cum pregatim gradina casei pentru anotimpul rece

Adina Meyers

O grădină modernă şi utilă

Adina Meyers

Coltul de relaxare din gradina

Adina Meyers