LifeStyle

„Nu ma uita” la Romanian Design Week

Text: Genoveva Hossu

Se apropie cu pasi grabiti Romanian Design Week, cel mai mare eveniment de design din Romania, unde, impreuna cu alti 5 artisti din domenii diferite, voi lansa o colectie inedita, de inspiratie brancusiana.

Marele sculptor mi-a fost model si sursa suprema de inspiratie nu doar in cei zece ani in care pasiunea pentru frumos mi-a purtat pasii spre design interior, ci si mult inainte de asta. De la el am invatat ce inseamna frumosul si cat de perfect pot fuziona chiar si cele mai contradictorii forme, daca stii cum sa le potrivesti.

Din dorinta de a-i aduce un tribut marelui geniu, am adunat acesti 5 artisti, care-mi sunt si prieteni foarte dragi, si i-am implicat intr-un exercitiu de creativitate complex, care s-a concretizat in minunatul proiect experimental „Nu ma uita”.

Alaturi de pictor Andreea Radu, arhitect Daniela Maier, ceramist Ioan Sumedre Jr., fashion designer Lucian Broscatean si Chef Adi Hadean, am confectionat obiecte din materiale neconventionale, in incercarea de a combina simplitatea artei traditionale romanesti cu rafinamentul avangardei pariziene.

Asa s-au nascut vazele si farfuriile ce vor fi expuse pe perete, asa cum dicteaza vechile traditii romanesti, realizate de Ioan Sumedre Jr. (SUMI Design), piesele vestimentare de inspiratie sculpturala absolut superbe, create de Lucian Broscatean, scaunul lui Pogany, care e acoperit cu o panza de tablou, pictata manual de Andreea Radu, prajitura Pavlova pregatita de Adi Hadean, care aminteste, ca aspect, de textura pietrei cu care iubea sa lucreze marele artist, precum si corpurile de iluminat ale Danielei Maier, care nu sunt altceva decat un gest simplificat de comunicare si unificare al tuturor elementelor colectiei.

Pentru a da o amprenta finala spatiului “Nu ma uita” si a armoniza intreg cadrul experimental, am realizat mai multe piese de mobilier si design de produs: canapeaua din rumegus, scaunelul lui Pogany, Masa Tacerii, dormitorul “Nu ma uita” si altele.

In esenta, “Nu ma uita” e o manifestare a dualismului universal, dualism pe care il practic si in lucrarile mele de desing interior: o combinatie intre vechi si nou, rece si cald, linii fine si accente puternice.

Cromatica folosita in realizarea pieselor cuprinde nuantele de alb, negru, roz prafuit si albastru prafuit, iar materialele la care am recurs sunt lemnul șs plexi glass-ul, hartia si cartonul, portelanul de temperatura inalta (1.350 °C), texturi naturale si texturi atipice moderne.

In cadrul RDW, “Nu ma uita” va fi lansat in premiera si va lua forma unei colectii prototip, in care vor fi prezentate doar o parte dintre obiectele create. In aceeași perioada, 15-24 mai, va fi expusa si o colectie permanenta la sediul 360 HUB, urmand ca, din 12 iunie, aceasta sa fie adusa mai aproape de clujeni, la Muzeul Satului.

 

Related posts

Doi arhitecti romani au fost desemnati castigatorii concursului international de arhitectura The Unbelievable Challenge, organizat de Ruukki

Adina Meyers

De la traditie la solutii moderne

Adina Meyers

5 rezolutii de Anul Nou pe care sa le urmezi pentru casa ta

Adina Meyers