Un decor care sa ne reprezinte – asta ne dorim toti pentru acasa. Dar ne dam seama ca viziunea noastra e mai greu de pus in practica decat ne asteptam. Aici intervine designerul. Lucia si Razvan, proprietarii apartamentului din imagini, au avut norocul sa fie perfect compatibili cu Alice Isarescu, decoratorul cu care au colaborat.

Cei doi tineri au gasit-o pe Alice pe Facebook si le-au placut amenajarile realizate de ea. Ulterior, au descoperit ca au cunostinte comune. Ba, mai mult, au primit recomandari pentru a colabora cu ea, asa ca au contactat-o chiar inainte sa isi achizitioneze locuinta. In felul asta, i-a putut consilia si in alegerea apartamentului. Cautarile au durat ceva, aproape trei luni. Initial, Lucia si Razvan voiau o locuinta in centru, dar, in cele din urma, s-au reorientat, pentru a beneficia de un interior care sa intruneasca toate cerintele lor. Mai exact, au cumparat un apartament gata finisat, situat intr-un bloc nou.
Insa aspectul lui nu se potrivea cu conceptul lor de amenajare, motiv pentru care au demarat lucrarile de inlocuire a finisajelor. Au schimbat tot, mai putin parchetul din unele camere si usile.
Au pornit de la culori. Mov, verde aprins si ideea de interior modern au constituit baza decorului. Dupa ce au stabilit impreuna cu Alice culorile pentru fiecare incapere, au trecut la distribuirea acestora la nivelul peretilor.
Proprietarii si-au dorit ca in living sa aiba o scafa cu spoturi pe tavan. De aici, designerul a continuat ideea si a construit o scafa cu lumini ascunse pentru zona audio-video.
In ceea ce priveste alegerea noilor finisaje, Alice le-a propus anumite solutii, care, in urma deciziilor proprietarilor, s-au concretizat sau nu in achizitii.

Mobilierul a fost realizat la comanda, ceea ce le-a oferit posibilitatea sa aleaga dintr-o gama mare de texturi si culori. Asa ca au conceput mai intai fundalul, finisajele si, ulterior, materialele pentru mobilier. Designul corpurilor a fost stabilit si desenat de Alice, iar mobila a fost construita de un colaborator de-al designerului.

Custom-made
Proprietarii au avut cateva dorinte specifice legate de pozitionarea dotarilor tehnice. Fiecare element avea un loc clar, prestabilit si trebuia introdus in ansamblu intr-un spatiu special construit in cadrul mobilierului. Pentru obtinerea confortului dorit, au fost avute in vedere cateva aspecte practice. De exemplu, corpul de biblioteca de langa canapea a fost realizat special (prevazut cu compartimente dedicate) pentru a gazdui telecomenzi, un laptop etc., toate accesibile stand jos.

Pentru a da o nota aparte bibliotecii, peretele din spatele rafturilor a fost vopsit intr-o alta culoare, pentru contrast. In felul acesta, s-a renuntat la placajul din spatele mobilei si s-a obtinut un look interesant.
In cadrul decorului au fost introduse si alte obiecte manufacturate. De exemplu, ramele din dormitor, construite de Lucia si Alice, reprezinta o solutie ieftina (baghete de polistiren vopsite) pentru a inlocui ramele clasice.

O casa noua in trei luni
Textilele si decoratiunile au fost achizitionate la sfarsit, pentru a se coordona cu interiorul din punct de vedere cromatic si stilistic. Lucia si Razvan s-au mutat in noua casa in trei luni. Santierul a durat vreo doua, restul timpului fiind consumat cu montajul mobilierului si detalii decorative. In timpul lucrarilor de renovare, s-au ocupat de achizitii si de executia mobilierului. Bugetul nu a fost unul mare, asa ca au schimbat doar ce era necesar. Deoarece instalatiile erau noi, nu le-au inlocuit, ci doar le-au completat. De asemenea, au repozitionat prizele si corpurile de iluminat. Ideal ar fi sa se apeleze la un designer inainte de realizarea instalatiei electrice, intrucat este foarte importanta pentru amenajarea finala.

Un mare accent s-a pus pe decorarea peretilor, de la distribuirea culorilor pana la alegerea stickerelor decorative, potrivite temei moderne. Acestea din urma au fost alese de proprietara.

Idee
Peretii goi sunt reci si neatractivi. Daca spatiul sau stilul nu permit includerea in decor a tablourilor, poti apela la aceasta idee originala si eficienta: un ceas neconventional, realizat cu ajutorul unui mecansim simplu si al unor stickere decorative.

Amenajare realizata de Alice Isarescu, alice.ureseanu@yahoo.de, facebook/Nice&Naughty Design

 

Related posts

10 recomandări utile de la designeri de interior

Adina Meyers

Simplu, autentic, subtil si visator

Adina Meyers

Amenajarea propriu-zisa a mansardei

Adina Meyers