Gütersloh/Londra, XX februarie 2018 – Miele continuă să își intensifice cooperarea cu “The World’s 50 Best Restaurants”: compania numărul unu în producția de echipamente electrocasnice premium la nivel mondial a devenit partenerul exclusiv de echipamente de bucătărie al organizației internaționale de premiere a gastronomiei. În plus, va oferi premiul “Miele One To Watch” restaurantelor în plină expansiune pe scena dining-ului premium. Parteneriatul a fost, inițial, agreat pentru o perioadă de 3 ani.
Topul “The World’s 50 Best Restaurants” este deținut și organizat de către grupul William Reed Business Media. Clasamentul este realizat pe baza voturilor a peste 1.000 de experți internaționali și promovează actualele destinații de top în domeniul experiențelor culinare. Lista și premiile oferă, în același timp, și un indicator al trendurilor globale în ceea ce privește haute cuisine-ul. Alături de premiile internaționale, ce reunesc anual avangarda culinară, alte două evenimente, “Asia’s 50 Best Restaurants” și “Latin America’s 50 Best Restaurants” au început, din 2013, să evidențieze specialitățile culinare distincte ale celor două regiuni.
“50 Best și Miele împart pasiunea pentru gătit la cel mai înalt nivel, pentru experiențe desăvârșite și aspirația către perfecțiune”, spune Axel Kniehl, Executive Director Marketing și Sales al grupului Miele. Prin acest parteneriat brandul Miele își reconfirmă poziția “The Kitchen Experience Brand” în segmentul premium.
Tim Brooke-Webb, Managing Director al “The World’s 50 Best Restaurants”, spune: “50 Best este încântat să lucreze îndeaproape cu Miele, un partener alături de care împărtășim demult aceleași principii ale calității, inovației și excelenței în lumea culinară”. Primul eveniment organizat în acest parteneriat a avut loc anul trecut, ca parte a celei de-a 15-a ediții aniversare a “The World’s 50 Best Restaurants”. Recent a fost agreată o extindere a parteneriatului, pentru o perioadă de încă 3 ani.
Trendsetteri culinari: premiul „Miele One To Watch” și “#50BestTalks”
Miele este, acum, partener pentru cele 3 gale anuale de premiere și, de asemenea, va oferi și trofeul “Miele One To Watch”, premergător evenimentelor. Acest premiu este o recunoaștere a talentelor în devenire și identifică restaurantele ce au potențial de a fi promovate, în viitorul apropiat, pe lista celor mai bune din lume.
Următorul premiu “Miele One To Watch” va fi decernat la mijlocul lunii martie, înainte de gala „Asia’s 50 Best Restaurants”, ce va avea loc în Macao, China, pe 27 martie. În plus, gala “#50BestTalks” va include “Presented by Miele”, o serie de conferințe de gătit live și demonstrații ale unora dintre cei mai renumiți chefi la nivel mondial, care își vor împărtăși viziunile asupra viitorului gastronomiei.
#BestAndBeyond – un nou sezon despre arta culinară
O dată cu acest parteneriat vor fi realizate și noi episoade pentru serialul “#BestAndBeyond”, lansat în 2017. În episoadele trecute, chefi precum Ferran Adrià, René Redzepi, Joan Roca, Massimo Bottura și Daniel Humm, ale căror restaurante au fost deja votate ca fiind cele mai bune, au povestit ce îi motivează și inspiră și cum previzionează lumea gatronomiei. Testimonialele și-au găsit deja locul în cadrul revistei online Miele, “Culinary Art” (www.50best.miele.com). Poveștile personale sunt însoțite de interviuri, articole și reportaje video despre fine dining și preparate ambițioase, realizate în bucătăriile de acasă. Axel Kniehl spune: “Țelul nostru este să îi inspirăm pe iubitorii bucătăriei fine din întreaga lume și sunt foarte nerabdător să le aflu părerile”.