Solutii Constructive

Mansardă modernă amenajată în stil scandinav

Mansarda modernă este acea locuință practică, intimă, situată la ultimul nivel al unei construcții, care poate să găzduiască încăperi pentru orice destinație: de la o cameră pentru hobby sau un dormitor pentru oasepți – până la un apartament complet. Definitorii pentru „modernitatea” mansardei sunt însă ferestrele care urmează planul înclinat, adică ferestrele de mansardă.

Stilul scandinav se detașează prin eleganță sobră, luminozitate, interioare aerisite și practice.

Ambele – mansarda modernă și stilul scandinav- se întâlnesc în amenajarea acestui apartament din Oslo, pe care vi-l prezentăm în continuare.

Plecând de la scara care duce către dormitorul de la mansardă, acest apartament respiră sobrietate.

Din punct de vedere al compartimentării, împărțirea spațială a fost gândită, astfel încât lumina naturală să  „circule”. Primul nivel deschide un open space în care livingul coexistă cu bucătăria. Din living, de face totodată trecerea către o mică terasă, un loc perfect pentru cafeaua de dimineață sau pentru a admira apusurile de vară. Într-un colț din living, un mic birou și-a făcut loc lângă o fereastră de mansardă VELUX și te îmbie la lectură.

Dormitorul se află la al doilea nivel al mansardei. Patul matrimonial domină spațiul, iar fereastra de mansardă VELUX întrerupe liniaritatea pereților pentru a aduce lumina naturală înăuntru. O face cu naturalețe, mai ales că aduce și o notă de romatism. Amenajarea este simplă, intimă, curată.

Sobrietatea acestui apartament este redată de constanța cromatică unitară regăsită în oricare dintre încăperi: pereții sunt vopsiți în alb, dușumeaua are aceeași nuanță foarte deschisă, patul și canapelele au același ton gri-bej. Această „monotonie” este „spartă” de peretele din living vopsit într-o nuanță de antracit, care voit contrastează cu albul mobilei, dușumelei, pereților.

Pernele, tablourile, vazele cu flori sau celelalte elemente decorative se imprimă ca mici pete de culoare, prin care amenajarea se desăvârșește ca un tot unitar.

Dacă ți-a plăcut această amenajare, inspiră-te pe velux.ro și pe povestidinmansarde.ro

Fii la curent cu noutățile pe facebook.com/VELUX, Instagram.com/veluxromania, youtube.com/VELUX Romania.

Related posts

Advertorial: Tips-uri pentru a-ti gasi apartamentul visurilor tale

Adina Meyers

Cum alegi, proiectezi şi întreţii fosa septică?

Adina Meyers

Ne dorim case cât mai securizate. Ce măsuri poţi lua?

Adina Meyers