Amenajari Exterioare Balcon si terasa

Mai aproape de o casă modernă și confortabilă

Cu toții ne dorim o locuință în care să ne simțim confortabil, dar în același timp să ne bucurăm de un design modern atractiv. Sună simplu, dar pentru majoritatea persoanelor mobilarea casei sau a apartamentului este o sarcină care ne poate paraliza la nivel decizional. Cum transformăm un spațiu gol în locuința viselor noastre fără să apelăm la un designer interior scump?

Orice proiect de succes are nevoie de un plan de bătaie bine pus la punct, mai ales dacă pornim la drum căutând prețuri mai ieftine și mai preferabile. Iar amenajarea locuinței este un proiect ca oricare altul. De aceea, primul pas pe care trebuie să-l facem este să stabilim clar ce ne dorim de la viitoarea noastră locuință mobilată. Aceste obiective trebuie să țină cont de o multitudine de factori, cei mai importanți fiind: aranjarea spațiului de care dispunem, bugetul pe care îl avem la dispoziție și timpul pe care îl putem aloca.

Unde vom petrece cel mai mult timp? Gătim des sau ocazional? Avem sau nu avem o grădină? Unde vom primi oaspeții? Cu cât ne punem mai multe întrebări, cu atât mai clare ne vor fi cerințele pe care trebuie să le îndeplinim atunci când începem să achiziționăm piesele de mobilier.

Există un motiv pentru care există designerii de interior – o locuință amenajată cu bun gust este ca o operă de artă. Totuși, important este nu să locuiești într-o operă de artă, ci într-un loc în care îți face plăcere să ajungi seara. De aceea, fă un exercițiu de imaginație: ajungi acasă de la serviciu și simți că totul este perfect și la locul său. Ce e în jurul tău? Doar pentru că ai un buget redus nu înseamnă că nu poți adăuga nota ta personală printr-un accesoriu pe cât de spectaculos, pe atât de accesibil ca preț pe care l-ai găsit în oferta Pepco.

De asemenea, încearcă să-ți amintești de toate casele în care ai intrat de-a lungul timpului și care ți-au plăcut. Va fi greu și chiar nu-ți recomandăm să replici acele case, însă este foarte util să cazi de acord tu cu tine asupra motivelor pentru care ți-a plăcut într-un anumit loc. Era pentru că îți plăceau culorile sau pentru că era foarte ușor să faci orice – să te relaxezi, să găsești un lucru etc.?

În tot acest răstimp, nu ezita să prospectezi piața. Reducerile sunt bune și chiar dacă pare un compromis să iei un mobilier doar pentru că e singurul care se încadrează în bugetul alocat, gândește-te totuși că asta nu înseamnă că nu trebuie să fii flexibil când vine vorba de alegeri.

Un mare avantaj în ziua de azi este că ai acces gratuit și nelimitat la milioane de fotografii cu interioare de case și apartamente din toată lumea. Multe dintre lucrurile pe care le vei vedea nu le vei putea face decât la comandă, ceea ce s-ar putea să fie prea scump sau imposibil de făcut, pentru că nu găsești tâmplari pricepuți. Dar măcar îți vei forma o părere clară despre ceea ce îți place și ce nu, astfel încât atunci când vei merge în prospecție vei putea alege în cunoștință de cauză.

Apoi, știai că ai deja cele mai bune oferte în buzunarul tău? Ai citit corect. Siteurile precum Kimbino.ro îți aduc la îndemână cataloagele online ale tuturor marilor retaileri din țară, printre care și Leroy Merlin online, de unde poți achiziționa numeroase piese de mobilier și accesorii la prețuri reduse, în funcție de ofertele în curs.

Avantajele unei asemenea abordări a proiectului sunt multiple. Poți oricând să verifici online modelele mobilierului sau ale accesoriilor, dar și prețurile. Asta te ajută să-ți faci o ideea atât despre ceea ce îți dorești de la viitoarea casă, cât și să-ți setezi realist bugetul necesar. Mai mult, s-ar putea să ai surpriza plăcută să găsești un preț mai bun online decât la magazin. Până la urmă, și deplasările de colo-colo costă, așa că prin simpla selecție a celor mai bune magazine pe care să le explorezi dacă nimic altceva îți va aduce economii consistente de timp și de benzină. Când ai toate magazinele în buzunarul tău, de ce nu ai profita?

Poate că cel mai important de reținut este că orice proiect de succes, oricât de mare ar fi, începe cu porționarea sa în proiecte mai mici. Alocă în fiecare zi timp necesar unei singure activități – planificare, cercetare, prospectare de piață, stabilirea bugetului necesar etc. – și vei observa că în doar câteva săptămâni poți locui în casa visurilor tale.

 

Related posts

Românii au în curte piscine inteligente. Sistemele de monitorizare pentru piscine, sau cum controlezi piscina de pe telefon: tehnologia care automatizează orice piscină reduce la 50% costurile și timpul de întreținere

Adina Meyers

Cum iti amenajezi curtea in stil modern, cu un buget accesibil?

Adina Meyers

Culorile potrivite pentru amenajarea unui birou

Adina Meyers