Amenajari case Amenajari Interioare

Locuință și spațiu de lucru reunite sub același acoperiș

În urmă cu ceva timp, vă prezentam o casă deosebită de la periferia Timișoarei, o locuinţă care ne-a rămas în suflet. La ultima noastră vizită în orașul de pe Bega, am revăzut proprietatea, iar gazdele au fost bucuroase să ne arate o aripă nouă de clădire și reamenajarea interioară finalizată chiar anul acesta.

Ridicată în 1997, locuința din imagini și-a dovedit în timp nu doar trăinicia, ci și frumusețea arhitecturală, căci nu și-a pierdut deloc farmecul, nici după aproape douăzeci de ani. Construcția solidă, realizată din cărămidă Porotherm izolată cu vată minerală, are o arhitectură clasic-rustică, cu acoperișuri ascuțite, foarte înclinate, cu țiglă de tip olane, cu obloane din lemn la ferestre și elemente decorative din cărămidă. Având trei niveluri – demisol parțial, parter și mansardă –, casa dispune de o compartimentare jucată, cu sesizabile diferențe de nivel între funcțiuni. Astfel, între bucătărie și dining, diferența de nivel este de o treaptă, urmând să urci din nou câteva trepte pentru a ajunge în living. Interesant din punctul de vedere al poziționării este și dormitorul de la demisol, prevăzut cu ferestre franțuzești și acces direct de afară. O alee pavată cu cărămidă, ascunsă privirilor de tufe decorative mari și arbuști ornamentali, conduce direct la încăperea pe care proprietarii i-au amenajat-o recent fiului lor, după ce spațiul de lucru de aici a fost mutat în aripa nouă.

Prezentarea locuinţei o găsiţi în Casa mea, nr. de iunie.

Related posts

Schimbarea ușilor: 5 etape de urmat 

Adina Meyers

Radiatorul electric cu halogen sau quartz – o solutie potrivita pentru incalzirea locuintei tale

Adina Meyers

Peredele pentru o casa boiereasca

Adina Meyers