O vilă nouă, ce nu ieșea cu nimic în evidență, a fost transformată de către designerul Corina Săftescu într-o locuinţă cu aspect trainic și aer de altădată, într-o casă pentru mai multe generații, așa cum și-o doresc proprietarii.

Localizată în Timișoara, într-un cartier nou, ce abia acum prinde contur, vila este o construcție recentă, finalizată în urmă cu un an. Încă din faza de şantier, tinerii proprietari au beneficiat de consilierea designerului Corina Săftescu atât în ceea ce priveşte aspectul exterior, cât mai ales amenajarea interioară, iar mai târziu organizarea și amenajarea grădinii.

„Îmi amintesc că, la început, când a fost proiectată vila, proprietarii își doreau o casă cu balcoane; i-am convins atunci de inutilitatea lor, având în vedere curtea și terasa de la parter, locuri în care puteau să îşi petreacă timpul în aer liber. Acum îmi dau dreptate și se bucură că mi-au ascultat sfatul.”

Mai multe imagini şi detalii în revista Casa Mea, ediția iulie-august 2016.  

Related posts

Modele florale supradimensionate in interiorul casei tale

Adina Meyers

Stilul tropical – un stil potrivit pentru casa ta de vacanta

Adina Meyers

Rafinament frantuzesc intr-un apartament de 35 metri patrati

Adina Meyers