Modul de decorare al casei noastre trebuie să ne reprezinte. Doar așa ne vom simți mereu bine acasă. Așadar, nu te grăbi să alegi un anumit stil de amenajare. Ține cont de ce îți place și încearcă să te ghidezi după regulile de design pentru care ai optat.

De exemplu, dacă dorești ca stilul livingului din locuința ta să fie unul clasic sunt câteva repere pe care trebuie să le iei în considerare. În primul rând, alege materiale ca pielea naturală, dar și texturi deosebite, grele (catifea, mătase, cu incrustații, ciucuri, funde, broderii pe perne) și lemn masiv (nuc, stejar, cireș) în culori neutre, ca maro, bej, negru, alb-perlat pe care le poți accentua, după preferințe, cu bordo sau violet, de pildă.

Piesele pot avea un aspect antichizat sau pot fi mai simple, însă formele sunt, de obicei, curbe. De la măsuța de cafea la brațele canapelei, la oglinda de pe perete și la forma candelabrului, liniile sunt rotunde, uneori destul de complicate sau excentrice, luxoase. În cazul în care nu vrei opulență excesivă și tinzi spre ceva comod, rezumă-te la a lăsa în living un minim de obiecte. De exemplu, o masă de cafea din lemn, o canapea simplă, cu două fotolii, care se asortează cu un covor persan, o lustră cu cinci brațe și niște draperii din tafta creează un ambient clasic foarte plăcut.

Dușumeaua va fi solidă, din lemn, iar pentru pereți poți alege nuanțe calde sau, de ce nu, poți opta pentru un tapet cu diverse modele. Nu uita nici de șemineu; acesta este un element des întâlnit într-un living clasic.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Simplu, functional, organizat

Adina Meyers

51 de idei de amenajare pentru apartamente mici

Adina Meyers

Cum să faci singur pungi de cadouri

Adina Meyers