LifeStyle

La porțile Soarelui. Sânzienele

Pe 23 și 24 iunie, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” are loc evenimentul „La porțile Soarelui. Sânzienele”, program cultural ce reunește mai multe activități al căror scop este rememorarea obiceiurilor de înnoire a timpului, practicate în ziua de Sânziene. Invitați speciali la ediția din acest an vor fi Corul Bisericesc din Ermioni și Corul Primăriei din Trikala, ambele din Grecia.

Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica, așa cum mai este ea numită în popor, este strâns legată de planta ce-i poartă numele – sânziana – și reprezintă „momentul de cotitură al verii către iarnă” (A. Olteanu). Astfel, în aceste zile se credea că vara intră în pământ și conferă plantelor de leac puteri miraculoase. Cu această ocazie, duminică, 24 iunie, începând cu ora 11:00, în Muzeul Satului va avea loc un „tur ghidat” al plantelor de leac, în care domnul Ing. Petre Biolan le va vorbi vizitatorilor despre proprietățile acestor plante. În aceeași zi, începând cu ora 14:30, va avea loc spectacolul ansamblului Vatra Harmanului, prin care este reconstituită atmosfera sărbătorii de Sânziene.

Programul cuprinde și un târg al meșterilor populari cu produse tradiționale, momente de cântec și dans popular, dar și ateliere de confecționat coronițe din flori de sânziene. „La porțile Soarelui. Sânzienele” se va desfășura în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, iar pentru participare este necesară achiziționarea biletului de intrare în muzeu.

Related posts

Marinarea, mai simplă că niciodată

Adina Meyers

Oportunitate pentru designeri: S-a lansat iMake3d, showroom de imprimare 3D

Adina Meyers

Obiceiuri alimentare in Postul Pastelui

Adina Meyers