Hyundai Heavy Industries intenţionează să introducă pe pieţele din Europa, America de Nord și zona Asia Pacific excavatoare cu kit-uri Trimble Ready montate din fabrică.

Trimble şi Hyundai Heavy Industries (HHI) au anunţat că intenţionează să construiască, să integreze şi să scoată pe piaţă kit-uri instalate din fabrică Trimble Ready, care să permită montarea componentelor sistemului Trimble GCS900 Grade Control pe anumite excavatoare HHI. Procesul simplu de instalare rapidă elimină necesitatea unor operaţii de găurire, sudură, revopsire sau demontare atunci când se instalează soluția de ghidare a mașinii Trimble GCS900 2D sau GCS900 3D, reducând astfel timpii de nefuncţionare ai utilajului. Anunţul a fost făcut săptămâna trecută, în cadrul târgului internaţional pentru utilaje de construcţii şi industria minieră, Bauma 2016.

„Hyundai Heavy Industries (HHI) este foarte încântată să participe alături de Trimble la acest efort de integrare pentru dezvoltarea unor soluții avansate de ghidare a mașinilor din linia noastră de excavatoare”, a declarat Seung-Jai Lee, vice-preşedinte senior pentru IHH-CE.

„Integrarea din fabrică a kit-urilor Trimble Ready pe excavatoarele HHI va oferi clienţilor Hyundai o soluţie testată, de ultimă generaţie, ce poate fi comandată din fabrică”, a declarat Jim Green, business area director pentru Trimble OEM Solutions, inginerie civilă şi divizia de construcţii.

Trimble GCS900 Grade Control este un sistem de control al mașinii pentru utilaje terasiere ce face ca suprafețele, pantele și aliniamentele să fie accesibile operatorului pe un ecran în interiorul cabinei. Sistemul utilizează tehnologie GNSS, GPS, laser, sonică pentru a poziționa cu precizie lama sau cupa în timp real, reducând semnificativ supraîncărcarea cu material și îmbunătățind productivitatea și eficiența.

Sursa: www.mequipment.ro

 

Related posts

Cu Gama Symmetrica pentru Gradina, amenajarile trec usor testul timpului

Adina Meyers

Cât de important este procesul de dedurizare al apei și cum poate fi realizat acesta?

Adina Meyers

Saint-Gobain anunță redeschiderea liniei de producție de vată minerală din fibră de sticlă de la fabrica Isover din Ploiești în trimestrul al III-lea al anului 2018

Adina Meyers