Acest apartament mic, desfășurat pe două niveluri, din centrul istoric al orașului Bordeaux, a fost o adevărat provocare pentru arhitecții care au trebuit să îl reamenajeze: aceștia au avut misiunea de a crea multe spații pentru depozitare într-un interior foarte mic. 

Avantajele apartamentului

Chiar dacă dimensiunile apartamentului din Bordeaux nu erau generoase, acesta avea încă de la început o serie de avantaje pe care arhitecții au știut să le speculeze: 

Zece ferestre orientate spre toate punctele cardinale, prin care intră multă lumină.
Pardoseală din lemn natural, care conferă casei o atmosferă frumoasă.
Pereții înalți și albi care reflectă lumina în toată casa.

Optimizarea spațiului

Fiind constrânși de dimnesiunile mici ale apartamentului, arhitecții au ales soluții deștepte astfel încât proprietarii să se bucure de cât mai mult spațiu pentru depozitare. De-a lungul peretelui din camera de zi, se desfășoară o bibliotecă mare și încăpătoare, la baza căreia se află o treaptă de unde se ajunge până la ultimul raft. Sub această treaptă se află alte cutii, unde sunt depozitate lucrurile personale ale proprietarilor. La nevoie, treapta respectivă se transformă în masă.

Scara care duce la următorul nivel este folosită la maxim. Sub fiecare treaptă se află un mic spațiu pentru depozitare – spre exemplu, toți pantofii stau aici.

Bucătăria este practic o peninsulă, cu acces din mai multe zone ale încăperii. Toate electrocasnicele și accesoriile sunt ascunse, iar invitații nici măcar nu suspectează ce se întâmplă în spatele acestor dulapuri de lemn. 

La baie apare un material pe care nu l-am întâlnit în restul casei. Marmura folosită aici conferă o atmosferă sobră, contemporană, în armonie cu restul apartamentului.

Totul a fost gândit și proiectat în detaliu, pentru ca fiecare obiect să aibă locul lui, iar rezultatul este un loc real de relaxare.

Arhitecți: Mickaël Martins Afonso & L’atelier miel 

Suprafață: 45 m2

Text: Sânziana Iaru
Foto: Mickaël Martins Afonso

Related posts

Conac construit pe un tunel secret

Adina Meyers

Amenajarea mansardei

Adina Meyers

Tendințele anului 2021 pentru amenajarea băilor

Adina Meyers