Amenajari Interioare

Înainte-după: transformarea unui pod de doar 15 mp

Proiectele în care vedem transformarea totală, de la un spațiu fără viață, la unul bine organizat și personalizat, sunt cele care ne plac cel mai mult. Așa este și cazul acestui pod de doar 15 mp care a trecut printr-o transformare spectaculoasă, exact așa cum se vede în imaginile de mai sus.

Este posibil să trăiești în 15 mp?

Un pod din Paris care măsoară doar 15 mp a fost transformat de designerii de la Batiik Studio și este probabil cel mai bun exemplu că se poate să locuiești cu stil într-un spațiu foarte mic. Așa că da, este posibil să trăiești în doar 15 mp.

Podul a fost renovat și zugrăvit în alb, apoi s-a conceput de către designeri un proiect de reamenajare care a avut drept scop organizarea și utilizarea tuturor spațiilor disponibile, oricât de mici ar fi fost acestea. 

Așa a apărut spațiul bucătăriei sub forma unui plafon ridicat, sub care se ascunde patul. Ingenios, nu? Pe timpul zilei, atunci când nu doarme nimeni, patul intră sub podeaua din bucătărie și astfel spațiul se golește, transformă într-o bucătărie ingenios organizată și dotată cu tot strictul necesar.

În același timp, cu ajutorul câtorva perne colorate (singurele pete de culori tari din acest pod mic), patul devine o canapea confortabilă.

Mobilierul modular, realizat pe comandă este esențial în acest pod mic. În primul rând, acesta a fost proiectat special pentru acest spațiu, așa că reușește să acopere foarte bine chiar și colțurile greu accesibile. În al doilea rând, simplitatea designului (linii simple, fără decorațiuni suplimentare inutile, culorile netede) este caracteristică acestui interior.

Culorile măresc vizual spațiul

Așa cum spuneam la început, albul pereților este cel care mărește vizual spațiul, dar acesta nu este singur. Cremul deschis al mobilierului este un alt secret la vedere al acestui pod mic, cât și griul deschis regăsit pe podea. Pentru un contrapunct de culoare, designerii au ales să marcheze zona de baie cu ajutorul pereților negri.

Foto: Bertrand Fompeyrine

Related posts

Cat costa sa iti faci o casa care sa produca singura energie?

Adina Meyers

La munte: casă tradiţională cu elemente moderne

Adina Meyers

Loft pentru un burlac din Istanbul

Adina Meyers