Amenajari case Amenajari Interioare

În Braşov: vilă construită în armonie cu peisajul montan

Înconjurată de o lizieră de tuia înalţi, ca o armată de soldaţi protectori, casa cu arhitectură jucată şi acoperiş înclinat (elemente specifice locuinţelor de la munte) a fost construită cu dragoste şi respect pentru peisajul montan, atât de drag proprietarului său.

Originar din Argeş, proprietarul – un tânăr burlac pasionat de natură şi de sporturile montane – s-a stabilit cu ceva timp în urmă la Braşov, atras fiind de frumuseţea oraşului de sub Tâmpa. În 2007, când a început să caute un tren pe care să-şi construiască casa, piaţa imobiliară nu luase încă avânt, aşa că oferta era bogată, iar preţurile erau accesibile. S-a îndreptat către zona Săcele, respectiv cartierul Bunloc, care abia începea să se contureze. „M-a atras foarte mult poziţionarea acestui cartier mărginit de dealul Bunloc şi de pădure, cu pârtie de schi şi cea mai bună zonă pentru parapantă”, ne povesteşte gazda noastră.

I-a plăcut în mod deosebit un teren uşor în pantă, amplasat pe colţ, cu două fronturi stradale, care îi oferea o frumoasă privelişte asupra întregii zone de la baza dealului. Terenul de aproximativ 350 de metri pătraţi are o formă uşor neregulată, ce întregeşte aspectul natural, de munte.

Construirea casei a început în acelaşi an şi a fost finalizată un an mai târziu. Un arhitect din Braşov s-a ocupat de realizarea proiectului, însă întreaga viziune i-a aparţinut beneficiarului. Orientarea celor două faţade ale vilei către vest şi est a urmărit să asigure interiorului lumină naturală din plin pe tot parcursul zilei, dar a ţinut cont şi de perspectiva oferită de peisaj. Astfel, imobilul a fost retras către partea din spate, superioară, a parcelei, rezultând o curte în formă de „L” în zona descendentă a pantei.

În ceea ce priveşte aspectul exterior, tânărul proprietar a preferat o arhitectură specifică zonei de munte, care să se încadreze frumos în peisaj şi care să-l îmbunătăţească. În acest sens, casa are o formă jucată, cu ieşiri în consolă, cu lucarne şi acoperişuri ascuţite, ce par că scrutează depărtările. Construcţia nu perturbă cadrul naturii nici din punctul de vedere al finisajelor, căci proprietarul a ales pentru curte şi gard placări cu piatră naturală, pentru faţade – o tencuială decorativă deloc stridentă, iar pentru acoperiş – o nuanţă închisă, naturală.

Construită din cărămidă termobloc, vila cu o suprafaţă utilă de 180 de metri pătraţi este dispusă pe două niveluri: parter şi mansardă. Parterul, configurat în regim open-space, adăposteşte zona de zi, cu living, dining şi bucătărie, toate foarte ample, aerisite, cu treceri fluide dintr-un spaţiu în altul. Tot la parter se află o baie, dar şi garajul cu acces direct din interior. La mansardă, zona de odihnă este împărţită în trei dormitoare spaţioase sub şarpantă şi o baie de dimensiuni generoase.

Fiind situată într-o zonă de munte, unde temperaturile sunt în cea mai mare parte a anului scăzute, casa a fost bine izolată termic şi prevăzută cu o centrală termică cu dublă funcţionare, pe gaz şi cu lemne.

Detalii care contează

Amplasare: Braşov, Bunloc

Tipul locuinţei: vilă

Niveluri: 2 (P + M)

Număr camere: 4

Suprafaţă locuinţă: 180 mp

Suprafaţă teren: 335 ha

Anul construirii: 2008

Pentru mai multe imagini cu exteriorul şi interiorul acestei case accesează galeria foto.

Material realizat cu sprijinul agenţiei imobiliare Kronhouse, tel.: 0786.257.927, [email protected], www.kronhouse.ro

Text: Oana Voicu

Foto: Antonio Cioarek

Articole similare

Aspect rural intr-o casa ultramoderna din Olanda

Adina Meyers

Apartament superb în Paris, cu vedere spre Turnul Eiffel

Adina Meyers

Aspecte de care trebuie sa tii cont in decorarea unei case de vacanta

Adina Meyers