LifeStyle

In 2012, CliniClowns Romania continua traditia Martisorului si in lumea copiilor cu autism

Anul 2012 a debutat cu extinderea activitatilor Fundatiei CliniClowns Romania, aceasta indreptandu-si atentia si inspre copiii cu autism. Faurind martisoare, acesti copii au gasit un mod deosebit de a le transmite sentimentele de afectiune celor ce le sunt zilnic aproape.

Ca mama a unui copilas cu autism, sunt atat incantata cat si profund impresionata de sprijinul Fundatiei CliniClowns Romania. Astazi am primit de la fiul meu de numai 4 ani si jumatate cel mai frumos dar de 8 martie. L-am privit devenind artizanul propriilor martisoare si am fost deosebit de fericita citindu-i bucuria din priviri” ne-a marturisit una dintre mamele micutilor artisti.

Workshop-urile dedicate zilelor de Martisor au fost sustinute pana pe data de 8 Martie 2012 si in spitalele in care clovnii CliniClowns activeaza: Grigore Alexandrescu, Marie Curie (Budimex), Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Alfred Rusescu” (IOMC), Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu”,  Spitalul Clinic de Copii din Brasov si spitalele clinice de urgenta pentru copii “Louis Turcanu” din Timisoara si “Sfanta Maria” din Iasi.

“Imaginatia de care dau dovada acesti copii este impresionanta, chiar si pe perioada unui tratament greu, intr-un salon de spital. Este uimitor sa le surprinzi creativitatea confectionand, din cateva lucruri simple, adevarate martisoare pline de incarcatura emotionala pentru mamicile care le stau alaturi” a declarat Ruxandra Martin, Marketing & PR Manager al Fundatiei CliniClowns Romania.

Related posts

De ce ai cumpara un aspirator de mana si cum il alegi pe cel mai bun?

Adina Meyers

Expozitie de scenografie Raluca Turliu Cobilanschi

Adina Meyers

Simptome ale refluxului gastroesofagian și tratamente recomandate

Adina Meyers