In momentul in care ne hotaram sa amenajam o locuinta sau sa o reamenajam gandurile noastre zboara la aproape orice element decorativ care exista si spre care sa ne putem indrepta atentia pentru a obtine un stil care sa se potriveasca cat mai bine cu personalitatea noastra. Un singur lucru ne scapa din vedere, si anume importanta luminii in amenajarea interioara.

Fara nici o exagerare putem spune ca lumina are o importanta majora in proiectele de design interior, iar asta deoarece ele pot sa isi puna foarte mult amprenta asupra rezultatului final. Tocmai acesta este si motivul pentru care toti designerii de interior la inceput se uita asupra modului in care lumina naturala patrunde in incapere si cum suplinesc corpurile de iluminare lipsa acesteia.

Importanta luminii este atat de mare incat in amenajarea unei locuinte vom tine cont inclusiv de faptul ca incaperea este orientata intr-o anumita directie. Mai exact, daca amenajam o camera care este orientata spre sud atunci trebuie sa ne gandim la faptul ca obiectele care se afla aici vor fi destul de luminoase, asadar vom incerca sa lasam la o parte culorile foarte tari, deoarece ele vor fi si mai intense din cauza luminii naturale, lucru care va duce la obosirea ochilor. De cealalata parte, in cazul in care camera este indreptata spre nord trebuie sa apelam la culorile vii pentru a „incalzi” atmosfera (asadar este exclus sa ne indreptam atentia spre culorile reci).

Pe langa lumina naturala (care e intotdeauna de preferat sa predomine) un rol la fel de important il joaca si sursele de iluminare artificiala, mai ales in perioadele in care soarele nu este atat de mult timp prezent pe cer (ca de exemplu in timpul sezonului rece). Corpurile de iluminat trebuie sa faca parte din decor, iar asta nu doar datorita rolului estetic pe care il joaca, ci inclusiv pentru cel functional.

Pentru ca tie sa iti fie mult mai usor sa amenajezi locuinta trebuie sa retii un lucru, si anume ca sunt trei tipuri de lumina de care e recomandat sa beneficieze orice camera. E vorba de lumina de ambianta, lumina dirijata si lumina de accentuare a anumitor zone.

Lumina de ambianta este cea care predomina intr-o camera. Aceasta este cea oferita de candelabre, lustre sau aplice, rolul sau fiind acela de a lumina cat mai uniform intreaga incapere, astfel incat noi sa ne putem desfasura fara probleme activitatea in aceasta. Intensitatea acesteia va varia destul de mult in functie de care este rolul pe care fiecare camera il are (un birou va avea nevoie de o lumina mult mai puternica decat un dormitor, de exemplu).

Lumina dirijata este cea pe care o folosim in cazul unor activitati specifice, precum cititul, scrisul sau gatitul. Aceasta este oferita de luminile montante la nivelul dulapurilor, veioze sau lampadare, ele regasindu-se in special in dormitor, sufragerie sau biblioteca.

Lumina pentru accentuarea unei anumite zone este cea pe care o folosim atunci cand vrem ca atentia celor care ne trec pragul sa se indrepte catre o anumita zona din incapere. Utilitatea sa se poate observa in special atunci cand vrem sa scoatem in evidenta o opera de arta, o sculptura ori un alt element decorativ pretios care se poate gasi in camera.

Related posts

50 de idei de design de semineu

Adina Meyers

Vila montana construita in trepte

Adina Meyers

Idei pentru amenajarea bucatariei in trei stiluri diferite – rustic, vintage si clasic

Adina Meyers