Oricât de îndrăgostită ar fi de podium, Summer Rayne Oakes adoră şi mai mult plantele de cameră. Modelul american creşte, în apartamentul său newyorkez, peste 750 de plante de tot felul.

Pe Instagram, tânăra dezvăluie că este de asemenea ecolog, având ca pasiune şi colecţionarea gândacilor şi confecţionarea de sisteme stilate şi inteligente pentru susţinerea mediului.

Summer e considerată a fi primul eco-model din industrie, graţie principiilor pe care le promovează. În prezent, este parte a marii familii Next Models.

Pasiunea sa pentru plante a ajuns atât de departe, încât astăzi, se poate lăuda cu peste 750 de exemplare crescute în cei cca 100 de metri pătraţi de apartament, dintre care 400 de specii diferite. Printre ele se numără ierburi aromatice, flori, legume şi chiar arbuşti fructiferi. Aşadar, în fiecare dintre odăi este „verde” cât cuprinzi cu ochiul.

Summer Rayne Oakes este un model de modă american, activist de mediu, autor și antreprenor, cunoscut drept primul „model ecologic” din lume. Oakes a crescut în Pennsylvania rural, unde preocuparea ei pentru mediu a început devreme.

Related posts

CARREFOUR le ureaza elevilor de clasa I „Bun venit la scoala!” si le trimite cadouri fiecaruia!

Adina Meyers

Vara aceasta, Daikin lansează campania de CSR „Plantăm aer!”

Adina Meyers

13 specialisti de top la cea de-a 7-a editie Marketing in Direct

Adina Meyers