Calatorii Home LifeStyle

Grecia schimbă DIN NOU regulile! Va solicita rezultate negative la teste Covid-19 la punctul vamal cu Bulgaria

Grecia va impune obligativitatea prezentării rezultatelor negative la teste privind Covid-19 tuturor persoanelor care vor tranzita punctul vamal cu Bulgaria, anunţă Guvernul de la Atena.

„Am decis luarea unor măsuri pentru cetăţenii ţărilor vecine care vin pe cale terestră. Toate persoanele care vor intra, începând de marţi, 14 iulie, pe la punctul vamal Promahonas, de la frontiera cu Bulgaria, vor trebui să prezinte teste negative efectuate cu cel mult 72 de ore înainte de ajungerea în Grecia”, a declarat vineri Stelios Petsas, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena.

Vineri, 29 de turişti din Bulgaria şi România au fost depistaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus la punctul vamal Promahonas. Cel puţin şapte turişti sârbi aflaţi în Grecia au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus săptămâna aceasta şi sunt în carantină. Grecia a decis duminică interzicerea accesului cetăţenilor sârbi până pe 15 iulie.

Autorităţile vamale elene efectuează teste aleatorii anti-Covid-19 la punctele vamale. Persoanele care vor să intre în Grecia trebuie să completeze un formular online în avans, primind un cod prin care se stabileşte dacă vor fi testate.

„De acum înainte, formularul va trebui completat cu 24 de ore în avans”, a precizat Stelios Petsas.

„Numărul testelor va fi intensificat. Până duminică, în Grecia vor fi efectuate 300 de controale”, a subliniat oficialul guvernamental grec.

Related posts

Descoperire: Persoanele asimptomatice care au COVID-19 NU transmit virusul

Adina Meyers

Cel de-al 7-lea magazin Policolor si-a deschis portile

Adina Meyers

Descopera secretul genelor naturale si frumoase! Bonilash® – ser revolutionar pentru gene lungi si dese

Adina Meyers