LifeStyle

Gili Mocanu, unul dintre cei mai influenți artiști contemporani, la cea de-a treia expoziție a anului de la ARCUB

Expoziția intitulată „DUBLUL” a pictorului român Gili Mocanu va fi vernisată miercuri, 18 iulie, la ARCUB, putând fi vizitată până în data de 24 august, zilnic, între orele 14:00 și 22:00. Intrarea este liberă.

 

Un nume influent în arta contemporană românească, Gili Mocanu expune pentru prima oară la ARCUB, în cea de-a treia expoziție din cadrul programului expozițional 2018. „Veți vedea că această filosofie de viață este una pesimistă, care pune în evidență prizonieratul sufletului și drama situației lui existențiale. Este pentru prima oară când seria lucrărilor duble sunt expuse într-o developare ceva mai extinsă”, explică Dan Popescu.

 

Seria „DUBLUL” este o desfășurare a unei obsesii stilistice mai vechi a lui Gili Mocanu. Aceste lucrări nu sunt o simplă serialitate, au sens în regimul său filosofic. În mai toate lucrările din această serie se poate observa un efort de sinteză, o încercare modernă de a face dintr-o imagine plastică un simbol. În proiectul ”DUBLUL”, cele două secvențe ale aceluiași simbol sunt redate cromatic prin rece și cald, ca o soluție practică la o dilemă de atelier ce ține de insistența pe un anumit subiect.

 „La Gili, lucrul acesta este rezolvat printr-o reducție de tipul ‘briciului lui Ockham’ care susține că entitățile nu necesită o multiplicare mai mare decât este necesar”. (Dan Popescu)

 

Gili Mocanu

Artist plastic, muzician și poet român, Gili Mocanu obține în 2000 masterul la Universitatea Națională de Arte București cu expoziția „Gili a murit”. Un an mai târziu fondează împreună cu un grup de artiști și critici Galeria de Interese, actuala Galeria Posibilă. Expune la muzee și galerii de artă din țară, din Germania, Austria, America, Portugalia și Estonia, iar în 2004 primește Premiul Margareta Sterian pentru creație plastică din partea Muzeului Național de Artă a României. Un an mai târziu este nominalizat la finala internațională Premiul Henkel CEE pentru Artă din Viena.

 

Programul expozițional 2018 este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.

 

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional, Zeppelin, Cărturești, 4arte.ro, Feeder.ro, Urban.ro, Inoras.ro, Iqool.ro, Orasulm.eu, Devin.

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

Related posts

4 mari probleme ale apartamentelor din blocurile vechi cu care proprietarii se confrunta cel mai des

Adina Meyers

IKEA Romania a prezentat solutii de depozitare si conservare in piata

Adina Meyers

De ce să adaugi o extra-securitate ferestrelor tale?

Adina Meyers