LifeStyle

O vară fără festivaluri muzicale. Electric Castle, Jazz in the Park, Untold și Neversea amânate pentru 2021

O veste tristă pentru iubitorii de muzică. Organizatorii festivalurilor Electric Castle și Jazz in the Park, programate inițial pentru vara acestui an în județul Cluj, au anunțat că amână manifestările pentru anul viitor, din cauza epidemiei.

Electric Castle: 14 – 18 iulie 2021

Reprezentanții Electric Castle au declarat că organizarea unui astfel de festival înseamnă un an întreg de muncă, incluzând două luni necesare construirii lui. Ei nu au primit de la autorități, până acum, răspunsuri referitoare la detalii specifice, de planificare sau în legătură cu situația festivalului.

De asemenea, există și prea multă incertitudine cu privire la măsurile de siguranță și sănătate care ar trebui implemente, la care se adaugă restricțiile de călătorie pentru perioada următoare.

Aceștia au dat asigurări că toate biletele achiziționate vor fi valabile pentru ediția din 2021, iar cei care nu vor putea participa vor avea la dispoziție și alte opțiuni.

Electric Castle trebuia să aibă loc în perioada 15-19 iulie 2020 la Castelul Banffy din comuna Bonțida. A fost programat pentru 14 – 18 iulie 2021.

Jazz in the Park: 24-27 iunie 2021

Și organizatorii celei de-a 8-a ediții a Festivalului Jazz in the Park au anunțat că evenimentul se amână pentru 2021, ținând cont de faptul că pandemia COVID-19 continuă să evolueze imprevizibil și având în vedere restricțiile impuse de autorități.

Festivalul care trebuia să se desfășoare în acest an între 25 și 28 iunie, în Parcul Central din Cluj-Napoca, se amână pentru anul viitor și va avea loc în perioada 24-27 iunie 2021.

Se amână și Untold și Neversea pentru anul 2021

Organizatorii Untold și Neversea, programate la Cluj, respectiv Constanța, anunță că își asumă amânarea celor două festivaluri pentru anul 2021. Asupra industriei de evenimente planează incertitudinea, iar, potrivit organizatorilor, evenimentele cu peste 1000 de oameni pot fi amânate până în august.

Untold trebuia să aibă loc în perioada 31 iulie – 2 august 2020 la Cluj-Napoca, iar Neversea la Constanța în perioada 2 – 6 iulie 2020.

Related posts

Concediu pe timp de pandemie: destinații, tipuri de cazare, mijloace de transport și măsuri de siguranță

Adina Meyers

Care sunt echipamentele HoReCa ideale pentru cafeneaua dumneavoastră?

Adina Meyers

Program SPA de apartament: tratamente de relaxare și practici de beauty

Adina Meyers