Amenajari Interioare

E important patul pentru un somn linistit? Da. Vezi cum il alegi pe cel mai potrivit pentru tine

Cel mai probabil stii si tu cat de frustrant poate fi sa nu poti sa te odihnesti exact asa cum trebuie atunci cand dormi acasa, ci de un somn cu adevarat odihnitor sa ai parte doar la hoteluri sau acasa la prietenii tai. Te-ai gandit ca acest lucru se poate datora, in principal, patului? In special saltelei?

Desi poate nu pare, alegerea patului potrivit joaca un rol extrem de important atunci cand vine vorba de calitatea somnului. Chiar si atunci cand patul pare a fi confortabil, sunt sanse destul de mari sa nu fie cel mai potrivit pentru tine, iar drept urmare somnul tau va avea de suferit. Ce este de facut atunci intr-o astfel de situatie? Din moment ce este atat de important somnul pentru sanatatea noastra, va trebui sa alegem cel mai bun pat si cea mai buna saltea pentru noi. In continuare vom vorbi mai multe pe marginea acestui subiect.

Materialele din care este fabricat cadrul reprezinta primul lucru pe care tu va trebui sa il ai in vedere in alegerea unui pat, iar asta pentru ca el ne va spune cat de rezistent va fi acesta in timp, dar si cat de sanatos este pentru corpul nostru (sa nu duca la aparitia de dureri de gat si de spate). Aici vom avea de ales dintre un cadru metalic (care este cunoscut in special pentru rezistenta sa in fata trecerii timpului), cadru din lemn masiv (aici vei alege dintre fag, stejar, nuc, pin sau frasin), cadru tapitat (au preturile cele mai ridicate, calitatea lor fiind is ea una pe masura) si cadru din PAL (cea mai ieftina varianta pentru care pot opta persoanele cu un buget redus).

Urmatorul lucru pe care va trebui sa il ai in vedere este marimea patului. Chiar daca momentan esti singur, noi iti recomandam sa nu iti indrepti atentia catre un pat pentru o singura persoana, ci catre unul dublu. Nu doar ca e mult mai confortabil si placut sa ai mult spatiu in care sa te desfasori atuni cand dormi, dar vei fi pregatit si pentru viitor. Dimensiunile patului dublu vor fi alese in functie de spatiul pe care tu il ai la dispozitie pentru acesta. Printre cele mai comune dimensiuni pentru un pat dublu sunt de 140 x 200 cm.

Inaltimea patului e si ea importanta, dar aici alegerea va tine mult mai mult de preferintele fiecaruia dintre noi. Da, e de preferat sa ne putem pune si da jos usor din pat, dar multe persoane aleg aici in functie de cat de aproape le place sa fie de podea. Putem opta intre paturi joase (cu o inaltime foarte mica, ce nu depaseste 15 centimetri), paturi normale (care au aporixmativ 45-50 de centimetri in inaltime) si paturi inalte (care nu sunt insa foarte cautate).

Acum vine probabil alegerea care face cu adevarat diferenta atunci cand vine vorba de un somn linistitor si anume alegerea saltelei. De multe ori aceasta este inclusa in pret si vine la pachet cu patul, dar nu intotdeauna calitatea sa este una foarte inalta, iar drept urmare fie vom avea un somn nu foarte placut, fie dimineata ne vom trezi mai obositi si cu dureri de spate.

Related posts

Draperiile – accesorii șic pentru casa ta

Adina Meyers

ArtDeco: Alege autocolantele pentru un aer fresh în casa ta

Adina Meyers

Un apartament spaţios şi luminos

Adina Meyers