LifeStyle

Duraziv si-a depasit estimarile de crestere si tinteste spre afaceri de peste 20 de milioane de euro

Divizia de vopsele si evolutia neasteaptata a vanzarilor de adezivi in lunile reci au contribuit la depasirea targetului aferent anului trecut.

Producatorul de materiale de constructii Duraziv, detinut de omul de afaceri Daniel Guzu, anunta o crestere a cifrei de afaceri cu 34% pana la 18 milioane de euro. Compania isi bugetase initial un avans al afacerilor de 25%, tinta revizuita pana la 30% ca urmare a vanzarilor din primul semestru din 2011.

Compania Duraziv a reusit ca in doi ani sa-si dubleze valoarea cifrei de afaceri ca urmare a lansarii mai multor produse inovatoare. La sfarsitul anului 2009 compania raporta vanzari totale de 9 milioane de euro. In 2010 business-ul a crescut cu 50% pana la 13,5 milioane de euro. In acest moment valoarea totala a veniturilor este de 18 milioane de euro. Pentru 2011, compania isi propune o crestere a business-ului de doua cifre, urmand a fi depasit pragul de 20 de milioane de euro. Vanzarile de vopsele au fost duble fata de cat se astepta compania initial. La sfarsitul anului aceasta divizie a totalizat venituri de 2 milioane de euro, respectiv 11,5% din business.

„Divizia de vopsele a crescut business-ul considerabil. Am reusit de asemenea sa vindem foarte bine adezivi atat in primele doua luni din 2011, cat si la sfarsitul anului”, declara Daniel Guzu, proprietar Duraziv.  „Acestea sunt in mod traditional luni cu vanzari modeste, dar nu a fost deloc cazul la noi. Am fost ajutati mult si de linia de produse speciale aplicabile si la temperaturi de inghet”, adauga Daniel Guzu.

„Cresterea diviziei de vopsele mi-a confirmat ca in aceasta piata nu s-au schimbat multe lucruri. Daca reusesti sa aduci un element de noutate care sa raspunda unor nevoi concrete din piata poti vinde chiar si atunci cand piata e pe minus”, declara proprietarul Duraziv.

Daniel Guzu are o experienta vasta pe piata de vopseluri fiind fondatorul producatorului de vopsele Fabryo, companie din actionariatul careia a iesit in 2009 in urma unei tranzactii cu fondul de investitii Oresa Ventures. Anul 2010 a marcat revenirea sa in aceasta piata prin lansarea unei noi linii de vopsele. Vanzarile nu au fost unele semnificative, linia fiind data in functiune in a doua parte a anului. Anul trecut a fost propriu-zis primul an integral de activitate pe acest segment. Initial compania si-a bugetat vanzari pe acest segment de un milion de euro, insa reactia pietei a fost una surpinzatoare.

„Am beneficiat de aportul echipei de cercetare care a creat cu un in urma un liant pentru adezivi, Kauciucul, bine primit in piata. Acesta a fost utilizat si in productia unora dintre vopsele, crescand calitatile mecanice ale paroduselor”, adauga Daniel Guzu. Cea mai mare inovatie a constat in lansarea vopselei Duraziv fara Miros, primul produs de pe segmentul industrial din Romania care a primit dreptul de a utiliza eticheta ecologica.

Duraziv isi propune cresteri sustinute ale diviziei de vopsele, anul acesta demarand cu un proiecte de extindere a liniei de vopsele lavabile. „Ne dorim ca vopselele sa detina o treime din totalul business-ului si in acest fel sa ne dezvoltam echilibrat, consolidandu-ne astfel prezenta in piata ca distribuitor de sisteme”, spune Daniel Guzu.

Pe segmentul de adezivi cresterea valorica a fost de 35%, insa ca volum s-a inregistrat un avans de 40%. Adezivii reprezinta o treime din vanzarile totale ale companiei.

Compania Duraziv este activa pe trei segmente de baza activitatea companiei fiind structurata pe trei divizii: profile metalice, adezivi – pe acest segment compania este unul din principalii cinci jucatori si vopsele.

Related posts

Symmetrica tinteste pozitia de lider pe piata locala de pavele si borduri

Adina Meyers

Curatenia de primavara: podele si suprafete din lemn

Adina Meyers

Pericolele din cosmeticele pentru păr. La ce să fim atenți

Adina Meyers