Când vine vorba de designul dormitorului, puțini dintre noi își pun în aplicare creativitatea pentru a face această încăpere modernă, elegantă și cu personalitate. Deși ne petrecem aproape jumătate din zi aici, dormitorul este considerat încă o încăpere tabu, unde nu intră nimeni fără voia noastră. 

Dar tocmai pentru că ne petrecem mult timp în această cameră, trebuie să îi acordăm atenție. Dormitorul trebuie să ne inspire liniște, bun gust și eleganță

Nuanța pe care o aplicăm pe pereți vorbește despre personalitatea noastră sau despre dorințele noastre. În mod normal, în dormitor alegem o culoare liniștitoare, cum ar fi verdele crud, oranjul, piersica, galben floarea-soarelui, lavandă sau nuanțe pământii pastelate.

Dar, când dorim o culoare intensă, este recomandat să o aplicăm pe un singur perete al camerei (în special pe cel pe care stă patul), pentru a accentua zona de interes major a spațiului. Aici intervin accentele.

Accentele

Culoarea de accent este intensă, si vom căuta să realizăm un contrast puternic, cum ar fi cu alb, fildeș, culori pastelate foarte deschise, gri deschis. Această culoare se aplică pe peretele perpendicular, pe peretele cu ferestre sau opus acestuia (ca și televizorul, de altfel) pentru a nu-și pierde din intensitate, și se va regăsi în accente decorative (lumânări, vaze, lămpi, etc).

Putem opta, de asemenea, pentru un accent nu neapărat de culoare, ci de textură, materialitate (lemn, piatră, etc), de tipar.

În dormitor se poartă în primul rând accentele, culorile odihnitoare și culorile pale care induc un sentiment de calm, contrastele puternice (inclusiv contrastul alb-negru), nuanțele pământii (tot în contraste puternice), care ne inspiră familiaritate, eleganță, maturitate, albul pur (cu eventuale accente sumare de decor) și culoarea naturală a lemnului, care poate fi folosită ea însăși ca accent pe piesele de mobilier.

Related posts

Trucuri pentru a fi ordine în camera copilului

Adina Meyers

Salată de primăvară cu cele mai bune frunze verzi

Adina Meyers

Gateste mai cu spor in noile bucatarii din colectia de toamna kika

Adina Meyers