Odată cu intrarea în sistemul de învăţământ, copilul îşi diversifică aria de activităţi şi preocupări, fapt care se reflectă în decorul camerei lui prin apariţia unei zone noi, dedicate studiului, unde acesta va petrece mult timp citind, scriind, învăţând sau lucrând la calculator. Aşadar, organizarea acestui spaţiu necesită multă atenţie din partea ta.

Fiind elementul cel mai important al zonei de studiu, biroul trebuie ales în primul rând în funcţie de înălţimea copilului. Dacă masa de lucru este prea mică, acesta va avea o poziţie ghemuită, iar dacă este prea înaltă, va sta cu coatele foarte ridicate. Ceea ce trebuie să urmăreşti este ca puştiul tău să se simtă confortabil în timp ce scrie sau lucrează la calculator. În caz contrar, va avea dureri de spate, coloană, gât etc., care în timp se pot agrava.
Sfatul nostru este să achiziţionezi un model de birou cu înălţimea reglabilă, pe care copilul să-l folosească şi după ce va creşte, în liceu şi chiar în facultate. Mai mult, poţi opta pentru un birou cu marginile rotunjite, organice, care îl vor feri de accidentări.
De asemenea, biroul trebuie să fie prevăzut cu sertare, foarte utile pentru păstrarea în ordine a rechizitelor şi accesoriilor. Cât priveşte manualele, cărţile, CD-urile şi multe alte mărunţişuri, acestea pot sta pe rafturi şi în dulapuri amplasate în apropierea mesei de lucru.
De pe birou nu trebuie să lipsească un corp de iluminat cu lumină caldă, necesar în zilele înnorate sau seara. Atenţie, între acesta şi suprafaţa biroului trebuie să existe o distanţă de cel puţin 30 cm!


Locul în care poziţionezi biroul este esenţial
: aşază-l în partea cea mai luminoasă din încăpere, preferabil în faţa ferestrei, astfel încât copilul să beneficieze de lumină naturală şi de aer curat în timp ce studiază. Atenţie şi la lumină! Aceasta trebuie să vină din faţă sau din stânga dacă şcolarul scrie cu mâna dreaptă, respectiv din partea dreaptă, dacă este stângaci.

Nici alegerea scaunului nu este o operaţiune care trebuie făcută la voia întâmplării. Obligatoriu, orientează-te spre un model ergonomic, cu înăţimea şi spătarul reglabile, care să îl ajute pe copil să aibă o poziţie corectă a corpului în timp ce învaţă. Un alt sfat de care ar fi bine să ţii cont: urmăreşte ca partea de şezut să menţină coapsele la nivel vertical, iar genunchii – la un unghi de 90 de grade.

Idee!
Atunci când camera este împărţită de doi fraţi, soluţia o reprezintă un birou dublu, semicircular. Un astfel de model are dimensiuni generoase şi este prevăzut cu multe spaţii de depozitare, astfel încât cei doi şcolari să beneficieze de tot confortul atunci când îşi fac lecţiile.

Bine de știut!
Camera unui şcolar trebuie să fie mai întâi de toate funcţională, aşa că mizează pe obiecte practice şi ergonomice. Asta nu înseamnă că partea estetică va lipsi, ci doar că va ocupa un plan secundar. Este firesc ca, pe măsură ce creşte, copilul să renunţe la poveştile cu prinţi şi prinţese în favoarea unui decor mai simplu, subordonat noilor sale activităţi şi pasiuni. 

Foto: Shutterstock

Related posts

Camera copilului, un proiect serios. Partea I

Adina Meyers

Cele mai importante reguli în amenajarea camerei bebelușului tău 

Adina Meyers

Biokarpet.ro – Mocheta potrivita pentru camera copilului

Adina Meyers