Este bine ştiut că atunci când începi un proiect de decorare sau redecorare a casei, trebuie să acorzi o atenţie deosebită iluminatului, întrucât intensitatea şi culoarea luminii defineşte casa şi creează atmosfera.
De aceea este foarte important ca atunci când alegi corpurile de iluminat să ţii cont de orientarea camerei şi de dimensiunea acesteia. În cazul iluminatului artificial trebuie să ţii seama atât de culorile camerei, cât şi de finisajul şi design-ul final. Astfel, dacă o cameră este definită de culori deschise, atunci te poţi considera norocos, întrucât nuanţele deschise reflectă lumina. Dacă însă predomină culorile închise, este nevoie să te îndrepţi mai mult spre iluminarea artificială.
Şi pentru că ştim că un sfat profesionist ajută întotdeauna, experţii Praktiker vin în sprijinul tău cu cele mai bune soluţii şi produse pentru ca tu să faci cele mai bune alegeri, astfel încât să ai o casă luminoasă în care să îţi primeşti prietenii şi să petreci timpul cu familia.
Living-ul: locul de întâlnire cu prietenii
Corpurile de iluminat din sufragerie trebuie să scoată în evidenţă culorile şi formele. Poţi alege un corp de iluminat suspendat, care să se încadreze perfect în design-ul camerei: un candelabru sau o lustră. De asemenea, pentru o atmosferă relaxantă, poţi aşeza o lampă cu picior înalt lângă fotoliu sau canapea.
Dormitorul: locul de relaxare
Chiar dacă dormitorul este camera în care te relaxezi şi te odihneşti, lumina nu trebuie să lipsească nici de aici. Optează pentru iluminat direct din tavan – un candelabru sau o lustră – care să confere uniformitate şi eleganţă camerei. De asemenea, pentru serile lungi, alege o sursă de lumină orientabilă – o lampă aşezată pe noptieră sau o veioză pe masuţa de machiaj sau birou.
Bucătăria: design şi funcţionalitate
Înainte de a lua în calcul iluminarea bucătăriei, ţine cont de dimensiunea acesteia, dar şi de utilitatea luminii: aici are un rol funcţional. Amplasează un corp de iluminat deasupra locului în care găteşti: poţi monta leduri, becuri liniare sau spoturi în dulapurile suspendate. De asemenea, poţi monta un corp de iluminat separat deasupra locului unde serveşti masa împreună cu familia. De exemplu, o lustră cu 2 sau 3 braţe este o alegere excelentă. Dacă masa este amplasată sub corpurile suspendate, poţi opta pentru o sursă de iluminat în interiorul vitrinelor sau poţi amplasa spoturi pe mobilierul suspendat.
Baia: lumină funcţională şi ambientală
Baia este locul care necesită cea mai multă lumină, iar alegerea iluminatului artificial trebuie planificată în funcţie de poziţionarea obiectelor sanitare. Alege atât lumina funcţională (de exemplu, o lampă pe care să o poziţionezi deasupra oglinzii), cât şi lumina ambientală (de exemplu, spoturile rezistente la umiditate sau iluminatul direct din plafon).
Nu uita: fiecare cameră trebuie să aibă trei surse de lumină şi nu trebuie să optezi niciodată pentru una singură. Astfel, pe lângă sursa de lumină naturală, poţi alege încă două surse de lumină artificială, în funcţie de particularităţile camerei şi de nevoile tale.
Dacă ştii deja ce surse de lumină îţi doreşti, poţi comanda online produsele preferate pe www.praktiker.ro. În schimb, dacă mai ai nevoie de câteva sfaturi şi sugestii, te aşteptăm în magazinele Praktiker, unde experţii noştri vor răspunde la întrebările tale.