Practic

Cum să ai o casă înmiresmată în fiecare zi!

Se spune mereu despre oameni că sunt ființe vizuale, dar adevărul este că memoria olfactivă este cea care durează mai mult.

De altfel, te-ai convins și singur de această afirmație, pentru că sunt anumite mirosuri care îți aduc automat în minte imagini și amintiri.

 

Transformă-ți casa într-un cămin primitor

După o zi grea petrecută la serviciu, ne dorim ca acasă să avem parte de acea relaxare de care avem nevoie. De aceea, specialiștii sunt de părere că locuința noastră trebuie să fie ceva mai mult decât un simplu spațiu. Ci trebuie transformată într-un adevărat cămin.

Prin urmare, nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării:

  • culoarea pereților,
  • amplasarea pieselor de mobilier,
  • decorațiunile,
  • produsele de curățenie folosite,
  • și să nu uităm și de mirosul casei.

Da, poți avea cea mai scumpă și frumoasă mobilă, decorațiuni scumpe, dacă locuința nu are acel miros plăcut, de curat, și eventual cu un ușor iz floral, parcă ceva lipsește. Fiecare locuință are propriul său miros. Pe care îl asociem cu ideea de acasă. Dar de ce să fie unul neutru sau chiar neplăcut, când totul se poate rezolva simplu, cu ajutorul unor parfumuri pentru casă.

Miros plăcut, în fiecare cameră

Curățenia este cea mai bună metodă de a-i oferi casei noastre nu doar o igienizare corectă. Ci și un miros plăcut, de „curat”. Nu cu mult timp în urmă, mirosul de clor era cel care în mintea noastră era asociat cu curățenia. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat puțin. Deoarece există numeroase produse destinate curățeniei și igienizării care conțin și parfum. Dar… parcă vrem ceva mai mult. Și aici, intervin odorizantele de cameră, care oferă ceva în plus, și pe care le adorăm cu toții.

Scapă de mirosurile neplăcute

Există o mulțime de variante prin care poți scăpa de mirosurile neplăcute din casa ta:

  • bețișoare sau lumânări parfumate,
  • odorizante clasice sau profesionale,
  • candele pentru aromaterapie și altele.

Avem în schimb și o altă sugestie pentru tine: parfumuri pentru cameră și textile,. O variantă ieftină și eficientă pentru ca locuința ta să miroasă perfect, să îți ofere acea senzație de relaxare și de bine pe care ne-o dorim cu toții. Alege aroma ta preferată și bucură-te din plin de ea! Casa ta s-a transformat, cu un simplu gest, în acel cămin primitor!

Cum se face odorizarea corectă a casei

La prima vedere, nu pare deloc ceva complicat să folosești un parfum pentru textile sau pentru cameră. Cu toate acestea, dacă vrei să ai parte nu doar de o simplă înmiresmare și atât, ține cont de unele recomandări ale specialiștilor și vei vedea diferența.

Odorizarea în funcție de spațiu

După cum probabil ți-ai dat seama, odorizarea spațiilor mici nu este la fel cu cea a camerelor mari. Chiar dacă ai un produs cu un parfum intens. Dacă spațiul este unul generos, acesta se va reduce din intensitate. Camerele mici sunt cel mai ușor de odorizat și nici cantitatea de produs pe care o folosești nu este una mare. De asemenea, și aerisirea contează enorm în mirosul plăcut al unei case.

Nu combina produsele

Întotdeauna odorizarea unei camere sau a locuinței se va efectua numai după ce s-a încheiat curățenia. De asemenea, nu combina mai multe produse destinate odorizării camerei. Pentru că în afară de un miros care s-ar putea să nu fie pe placul tău, riști chiar și unele probleme de sănătate, gen alergii sau iritații.

Pulverizare în aer sau la colț?

Atunci când folosești un odorizant cu pulverizator, se recomandă pulverizarea acestora în aer. Chiar în centrul camerei – atunci când îți dorești un efect imediat. În schimb, pentru un parfum care să dureze mai mult, și care să fie eliberat treptat, pulverizează în jos, într-un colț.

Preferi odorizantele în dispensere? Atunci amplasează acest odorizant în zona pe care o dorești să fie mereu împrospătată. Și setează apoi intervalul de timp care este pe placul tău. Cât despre aromele folosite, aici alegi ceea ce îți este pe plac, dar vezi dacă nu cumva cele citrice sunt o alegere perfectă.

Odorizante profesionale cu trigger

Știi deja despre variantele pe care ți le-am expus mai sus, dar în același timp simți că nu se potrivesc cu ceea ce îți dorești tu. Avem o sugestie pentru tine: odorizante profesionale cu trigger, care te ajută să controlezi mai bine cantitatea de odorizant folosită. De asemenea, cu acest gen de produs poți parfuma casa doar când vrei și în anumite zone sau camere. Acestea se dovedesc foarte bune și pentru textile, care vor avea acel miros proaspăt și curat pe care ți-l dorești.

Nu folosi mereu același miros

Oricât de mult ți-ar plăcea un anume miros, nu îl folosi mereu, deoarece cu timpul nu îl vei mai percepe, pentru că deja te-ai obișnuit cu el. Găsește măcar două-trei variante care să îți fie pe plac, și pe care le poți alterna, pentru ca efectul olfactiv să fie mereu prezent așa cum trebuie.

Nu abuza de odorizante de cameră sau textile

Da, știm, adorăm mirosul camerei sau al textilelor după ce acestea au fost odorizate. Asta nu înseamnă că trebuie să le folosești pentru a masca mirosurile neplăcute cauzate de lipsa unei curățenii realizate așa cum trebuie. Prin urmare, fii ceva mai atent la acest aspect și nu abuza de odorinzantele pentru cameră sau textile.

Transformă-ți casa într-un cămin primitor folosindu-te de mobilă, accesorii, o culoare plăcută a pereților, dar nu uita nici de curățenie și un miros plăcut care să te întâmpine în fiecare zi, cum ar fi cel al parfumurilor inovatoare TouchME, dezvoltate cu ajutorul nanotehnologiei.

Related posts

Cum ții sub control factura la întreținere pe timp de ger

Adina Meyers

Cum să vă depozitați hainele de sezon

Adina Meyers

Depozitarea prosoapelor. 4 idei pentru o baie frumoasa

Adina Meyers