Dialogul cu sine nu este nociv în sine, ci doar calitatea acestuia. Contează ceea ce ne spunem, atrage atenția Gary John Bishop. Aceasta pentru că discursul interior ne creează viziunea asupra vieții, iar în funcție de această viziune alegem să acționăm (sau nu) într-un fel sau altul.
În ultima sa carte, Gary John Bishop le spune cititorilor săi, din nou, verde în față: Gata cu tâmpeniile. Nu te mai sabota, ia-ți viața în mâini. Continuare mult așteptată a bestsellerului „Unfu*k Yourself”, „Gata cu tâmpeniile” este o mostră a filozofiei urbane care l-a făcut celebru în toată lumea pe Gary John Bishop și totodată un ghid prețios pentru fiecare cititor, o „hartă” a posibilelor capcane ale subconștientului.
„Dacă ești obosit, copleșit, epuizat, neiubit, blocat, scos din joc, plictisit, falit, prea anxios, prea analitic, prea neîncrezător, neinspirat, deconectat, pe drumul greșit, în direcția greșită, pus la pământ, împotmolit în trecut, îngrijorat față de viitor, dezamăgit, înfricoșat, neîncrezător, neiertător, suspicios, furios ori pur și simplu blocat într un cerc vicios, să știi că eu sunt omul de care ai nevoie, iar paginile de față îţi vor fi de mare ajutor”.
„Scoțianul cu limba ascuțită care revoluționează lumea dezvoltării personale”, după cum îl descria Sunday Herald, nu exagerează cu nimic în ceea ce spune. Gata cu tâmpeniile este o demonstrație riguroasă a celor trei factori esențiali care stau la originea autosabotării.
Cu bogate referințe filozofice, literare sau către psihologi cu un cuvânt greu de spus în domeniul lor, cartea angajează cititorii într-un dialog rodnic cu autorul, a cărui miză este înțelegerea factorilor care ne împiedică să devenim ceea ce visăm.
Fiecare poate înțelege tipul său de dialog interior, cel care este sursa limitărilor și neplăcerilor din viață. Aceasta pentru că „sufletul nostru are culoarea gândurilor noastre” spune autorul, citându-l pe Marcus Aurelius.
Trei elemente stau la baza autosabotării
Concluziile exhaustive – și extrem de subiective – despre noi, ceilalți și viață în general ne țin prizonieri în ciclul autosabotării. Iar aceasta se poate întâmpla fără măcar să fim conștienți.
Aceste concluzii reprezintă „adevărul” nostru personal din perspectiva căruia dăm sens lumii și ne poziționăm față de ea. Dialogul interior care are la bază concluzii eronate despre noi, ceilalți sau lume este locul „unde se nasc și mor planurile de viață”. Astfel, cei care se simt captivi în anumite tipare de comportament, fac lucruri pe care nu doresc să le facă sau, dimpotrivă, știu în ce sens ar trebui să acționeze și totuși nu o fac pot merge până la rădăcinile procesului de autosabotare.
Odată înțeles acest mecanism, fiecare poate acționa conform aspirațiilor sale. Fie că acestea înseamnă prosperitate financiară, o afacere proprie, ieșirea din tiparul unor relații toxice, o formă fizică mai bună sau relații armonioase cu cei din jur, toate se pot obține mult mai ușor dacă nu ne autosabotăm.
„Nu e nimic de reparat, pentru că nu ești stricat. Ce dracu’, doar nu ești un scaun, ești o expresie a vieții, așa că scoate capul din cutie și exprimă‑ți viitorul. Fă ceva minunat cu el, ceva pentru care să merite să mori. Restul e doar lamentare și cafea de proastă calitate.”
