Home

Cum alegi corect un hidrofor

Atunci cand stam la casa, iar accesul la utilitati nu este chiar unul foarte usor, daca nu chiar inexistent, e bine de stiut care este cel mai bun hidrofor pe care il putem cumpara, astfel incat acesta sa fie capabil sa ne satisfaca la maxim cerintele. Utilitatea unui astfel de aparat este una foarte ridicata in special atunci cand nu avem acces la un alt sistem pentru alimentarea cu apa a unei locuinte, iar din moment ce te vei folosi de el in repetate randuri, iti doresti sa cumperi un hidrofor fiabil, care sa reziste in timp si sa nu necesite reparatii repetate.

Incepem prin a-ti spune ca un hidrofor are ca elemente de baza electropompa, vasul de hidrofor, racordul antivibrant, presostatul si un manometru. E bine ca inainte sa faci o anumita alegere sa stii cu ce se ocupa fiecare (baza bineinteles, nu o sa intri in detalii tehnice), pentru a stii exact la ce sa te uiti inainte de a scoate banii din buzunar. E foarte simplu principiul de functionare, iar asta pentru ca vorbim practic de o pompa care are o capacitate mare si are rolul de a trimite apa catre gurile de evacuare, unele modele (putem spune chiar majoritatea) filtrand-o, iar mai apoi noi ne putem folosi de ea in scopuri specifice.

Exista mai multe tipuri de hidrofoare, dar noi ne vom rezuma doar la doua, si anume la hidrofoarele de suprafata si cele de adancime. Din denumirea lor cel mai probabil iti dai seama cand e bine sa optezi pentru primul si cand cel recomandat este ultimul. Hidrofoarele de suprafata sunt cele care pot fi folosite pentru a extrage apa de la adancimi care pot fi de maxim 7 metri, iar acestea sunt cele care au preturile cele mai accesibile, lucru care se datoreaza efortului nu foarte mare pe care trebuie sa il faca motorul, care nu va lucra la presiuni foarte mari. In cazul acestora chiar si consumul energetic este unul mult mai mic.

De cealalta parte, hidrofoarele de mare adancime sunt si cele mai scumpe, iar asta pentru ca tehnologia folosita este una performanta, astfel incat motorul sa dezvolte o putere mare si sa poata functiona la presiuni mari, lucru care ne va permite sa extragem apa de la adancimi care pot atinge chiar si 30 de metri.

Aici alegerea o sa o faci in functie de care sunt sursele de apa pe care tu le ai la indemana. Dar si in functie de bugetul pe care il ai la dispozitie, desi daca esti limitat din punct de vedere al surselor de apa nu prea mai ai ce sa faci altceva decat sa iti maresti bugetul.

Foarte multe persoane, atunci cand aleg un hidrofor, se uita la puterea (deoarece cu cat puterea este mai mare, cu atat apa va putea fi extrasa din surse mai adanci) pe care o are acesta. Doar ca, pe langa ea, mai trebuie avute in vedere si presiunea la pompare (care poate varia si in functie de cantitatea de apa din interior), marimea pe care o are acesta (aici o sa alegi in functie de modul in care te vei folosi de hidrofor si cantitatea de apa de care ai nevoie), precum si alte functii care pot veni la pachet si usura destul de mult folosirea sa.

Related posts

Grădină termală cu aquapark şi zonă socială la Oradea – FOTO

Adina Meyers

Studiu: Aparatele cu abur pot ucide Coronavirus și alte virusuri anvelopate

Adina Meyers

Finisaje moderne pentru un living open space

Adina Meyers