Amenajari case Amenajari Interioare

Cum a fost amenajată o casă din Vâlcea după principiile feng shui

În rândurile următoare îţi prezentăm povestea unei case, spusă chiar de cei care o locuiesc.

„Nici nu bănuiam în 2005, când am cumpărat terenul, câte schimbări vor avea loc în viaţa noastră”, ne povesteşte proprietarul, originar din Vâlcea, care pe atunci locuia într-un apartament din centrul oraşului. „Ne-a plăcut zona, pentru că era foarte liniştită, neaglomerată, înconjurată de dealuri împădurite, aşa că am cumpărat un teren de 700 de metri pătraţi, situat în partea de nord a oraşului.”

Au început construirea casei la ceva timp după achiziţionarea terenului, dar pentru că nu erau presaţi de timp, iar apartamentul în care stăteau le asigura confortul necesar, nu s-au grăbit cu finalizarea ei. Abia în 2014, când familia lor urma să se mărească, tinerii au urgentat lucrările şi au terminat locuinţa.

„Proiectul l-am găsit pe net şi ne-a plăcut pentru că avea spaţii largi, aerisite, bine luminate natural de ferestrele generoase. Ulterior, a mai suferit modificări, fiind personalizat pentru noi şi optimizat din punct de vedere energetic după principii feng shui, de către designerul Maria Dulhan.” Doamna Dulhan, o veche colaboratoare şi cunoştinţă de-a proprietarilor, a fost solicitată de aceştia pentru amenajarea casei, când construcţia era aproape terminată.

„Am încercat să preiau elementele de arhitectură existente şi să fac completări pentru obţinerea unui echilibru. La interior, am dimensionat spaţiul astfel încât să obţin un climat termic şi energetic bun. La cererea proprietarilor, locuinţa fusese construită cu un living înalt, pe două niveluri, cu o şarpantă abruptă deasupra zonei de relaxare, iar între living şi restul parterului exista o diferenţă de nivel de câteva trepte. Le-am explicat beneficiarilor că, potrivit principiilor feng shui, într-un cămin nu trebuie să existe unghiuri ascuţite, căci ele înmagazinează elemente negative, iar acele ruperi de nivel în planul parterului nu sunt benefice pentru organism şi pentru confortul zilnic. Cu acceptul lor, am redus numărul de trepte din living prin ridicarea pavimentului şi am optat pentru un tavan drept. Aceleaşi artificii de diminuare şi mascare a unghiului ascuţit al şarpantei le-am realizat şi în dormitoarele de la etaj, unde am folosit zonele respective pentru realizarea unor spaţii de depozitare ascunse.

Dispus pe două niveluri, P + 1, imobilul cu o amprentă la sol de 170 de metri pătraţi, este compartimentat astfel: la parter – living deschis cu dining, bucătărie separată, baie de serviciu şi garaj; la etaj – două dormitoare cu baie proprie şi un birou.

Amenajarea modernă a interiorului a fost completată de către designerul-scenograf Maria Dulhan cu elemente în stil Art Nouveau. „Sunt elemente cu ajutorul cărora creez o linie melodică şi „îndulcesc” atmosfera, căci vegetalul este stilizat în favoarea armoniei. Având ca punct de plecare o casă rece, seacă, rigidă, din cauza spaţiilor foarte mari, am simţit nevoia să aduc în interior o „bijuterie”, materializată sub forma candelabrului din zona diningului, care este o adevărată sculptură în inox.” De altfel, întregul decor a fost construit în jurul acestei piese.

În ceea ce priveşte finisajele, designerul a folosit vopsea decorativă de la Benjamin Moore în zonele de interes şi în cele de trafic (scafe, casa scării etc.), tapet cu modele ce oferă volum spaţiilor şi vopsea lavabilă într-o nuanţă caldă, old white.

Detalii care contează

Amplasare: Râmnicu Vâlcea

Tipul locuinţei: vilă

Niveluri: 2 (P + 1)

Număr camere: 4

Suprafaţă locuinţă: 340 mp

Suprafaţă teren: 700 mp

Anul construirii: 2014

Material realizat cu sprijinul designerului Maria Dulhan, D. Concept, tel.: , e-mail: mariadulhan@yahoo.com, www.dconcept.ro

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

 

Related posts

Cum să realizezi un decor potrivit pentru sărbătorile de Paști

Adina Meyers

Lucrari de renovare in sezonul rece

Adina Meyers

In timpul verii aparatul de aer conditionat este o adevarata necesitate. Tu stii cum il alegi?

Adina Meyers