Iubitorii de artă care privesc un tablou pe care-l consideră fals au o reacție cu totul diferită față de cei care cred că e original, susțin cercetătorii.
Cu ajutorul encefalogramei s-a putut demostra modul în care informațiile pe care privitorul le deține pot influența bucuria produsă de artă. Participanții la studiu au privit mai multe portrete pictate de către Rembrandt, unele autentice, altele imitații.
Organizatorii exeprimentului au comparat reacția creierului față de picturi despre care privitorii au aflat că sunt false, cu reacția creierului față de picturi despre care aceeași privitori aflau că sunt autentice. În urma studiului, teoreticienii au demonstrat cum plăcerea dezvăluită prin activitatea creierului depindea covârșitor de credință examinatorului în autenticitatea tabloului.
Cel care analiza tabloul – despre care știa că este o capodopera veche autentică – trăia bucuria și împlinirea specifică obținerii unui premiu sau degustării unui fel de mâncare delicios.
Strălucirea din ochii privitorilor dispărea subit în momentul în care aceștia se uitau la o lucrare despre care li se spusese că este falsă, iar activitatea creierului se concentra mai mult pe descoperirea informațiilor care atestau falsitatea lucrării.
Așadar, reacțiile artistice și placerea estetică este dominata de sugestibilitate, iar frumusețea nu depinde numai de ochiul privitorului, ci și de cel care deține dreptul de autor asupra operei, de cât de renumit este acesta, indiferent de autenticitatea efectivă a operelor de artă.
