LifeStyle

Comunicat de presă

Joi, 17 mai, începând cu ora 11:00, la Journey Pub, în strada George Enescu nr. 25, va avea loc Conferința de deschidere a Proiectului ”Cultura Alternativă”, un proiect selectat spre finanțare în cadrul POCA 2014-2020, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European.

Obiectivul general al proiectului propus de Asociația Culturală Flower Power, este consolidarea capacității ONG-urilor și a actorilor relevanți din domeniul cultural de a iniția, promova, implementa și monitoriza politici publice adaptate contextului cultural actual românesc, în vederea îmbunătățirii și sincronizării acestuia cu mediul cultural european și international.

Deși ideea unui Statut al Artistului în România nu este nouă, până acum existând mai multe încercări de a crea un document sau o serie de reglementări sub acest nume, Proiectul ”Cultura Alternativă” are ca obiective nu doar realizarea unei politici publice alternative care să ducă la îmbunătățirea statutului artistului și la sincronizarea acestuia cu bunele practici în domeniul cultural din țările europene, dar propune și o componentă de instruire. Activitățile de formare propuse de proiect sunt concepute cu scopul de a-i ajuta pe reprezentanții ONG-urilor și pe artiștii din diverse arii culturale să descopere și să deprindă metode și moduri care să le susțină implicarea, participarea și influențarea prin intermediul mecanismelor democratice, a deciziilor cu mare impact asupra vieții și activității lor.

Un alt element important pe care proiectul îl propune este un sondaj de percepție care să conducă la colectarea informațiilor specifice în legătură cu impactul și efectele legislației din zona culturală asupra artiștilor din diverse subdomenii culturale. Proiectul propune, ca metodă de lucru, un chestionar on-line conceput astfel încât să culeagă informații care să conducă la o imagine reală a nevoilor din domeniu și a problemelor cu care artiștii se confruntă.

Pe de altă parte, proiectul propune o serie de întâlniri cu artiștii din arii culturale specifice, care se vor desfășura în centre culturale importante și vor pune în discuție în scopul esențializării, problemele pe care aceștia le propun spre rezolvare. În cadrul activităților se va avea în vedere promovarea egalității de șanse și a nediscriminării.

Proiectul va pune la dispoziția artiștilor, pe toată durata proiectului și după aceea, toate informațiile și resursele pregătite și realizate în cadrul acestuia, prin intermediul unui website dedicat care va putea fi accesat la adresa www.statutulartistului.ro .

Comunicarea proiectului se va desfășura și prin intermediul unei pagini de socializare, a comunicatelor de presă și a comunicării radio și TV, oferind constant detalii importante din fiecare etapă și despre progresul activităților.

Proiectul își propune să pună la dispoziție metode de comunicare moderne care vor deschide posibilități atât pentru comunicarea directă, cât și on-line între artiști și operatorii culturali din toate zonele țării, urmărind crearea de posibilități de coeziune și circulație a informației în scopul atingerii obiectivelor propuse.

 Agenda conferinței de deschidere a Proiectului ”Cultura Alternativă” cuprinde prezentarea detaliată a obiectivelor și rezultatelor urmărite în cadrul proiectului, prezentarea echipei care va asigura managementul și coordonarea activităților proiectului și distribuirea de materiale informative. În cadrul conferinței vor fi prezentate atât conceptul care a stat la baza proiectului, cât și resursele diverse pregătite pentru derularea acestuia.

La conferință au fost invitați reprezentanți ai autorităților locale și centrale, reprezentanți ai ONG-urilor din zona culturală, artiști  și reprezentanți ai uniunilor de creație din toate domeniile culturale.

Printre oficialitățile care vor onora cu prezența conferința de deschidere a proiectului se numără Directorul Autorității de Management P.O.C.A.,  D-na Carmen-Elena Dobrotă, și D-na Mihaela Nicolae, Consilier Superior la Direcția Generală Programe Europene-Capacitate Administrativă-Autoritatea de Management pentru Programul Operațional  Capacitate Administrativă.

 

Agenda Conferinței de deschidere a Proiectului ”Cultura Alternativă”

11:00-Deschiderea conferinței

11:10-Prezentarea solicitantului și a motivației care a stat la baza conceperii proiectului

11:20-Prezentarea membrilor și a rolurilor acestora în cadrul echipei de proiect

11:30-Prezentarea studiilor care vor fi realizate în cadrul proiectului

12:00-Prezentarea metodelor de lucru ce vor fi folosite pe parcursul proiectului

12:10-Prezentarea întâlnirilor de discuții care vor avea loc în centre culturale din țară

12:20-Prezentarea a conceptului de politici publice și modul de realizare al acestora în cadrul proiectului

12:30-Prezentarea metodelor de comunicare din proiect

12:45-Cocktail de închidere a conferinței

Membrii echipei de management speră ca această nouă inițiativă de îmbunătățire a Statutului Artistului din România, care se bucură pentru prima dată de susținerea Uniunii Europene și a Guvernului României, prin selectarea proiectului pentru finanțare în cadrul POCA 2014-2020, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, să se bucure de o receptivitate și de o implicare cât mai amplă a artiștilor și a operatorilor culturali. Faptul că proiectul începe în an aniversar-Anul Centenarului Marii Uniri-poate fi considerat un semn pentru înțelegerea de către artiști a faptului că lucrurile nu se pot schimba fără uniune, implicare și participare din partea lor la procesul de formulare a politicilor publice care le influențează existența.

Related posts

André Rieu lansează DVD-ul ”Love in Maastricht” și un nou album discografic ”Romantic Moments II”

Adina Meyers

Federico Babina și ilustrațiile sale

Adina Meyers

A fost finalizat proiectul Axa Culturala a municipiului Iasi

Adina Meyers