LifeStyle

Comedia ”Cum să distrugi o piesă” se reîntoarce la Grand Cinema & More din 20 ianuarie

După un succes fulminant în reprezentațiile de la finalul anului 2017, cea mai premiată comedie din lume în acest moment, ”CUM SĂ DISTRUGI O PIESĂ”, revine pe scena sălii Epika la Grand Cinema & More pe 20 ianuarie, în serii de spectacole duble (ora 17.00  și ora 20.00).

”CUM SĂ DISTRUGI O PIESĂ” spune povestea unor actori amatori care joacă în spectacolul companiei de teatru a Politehnicii din Cornley. Aceștia pun în scenă o piesă polițistă, un pretext pentru a ironiza multe dintre erorile din breasla actorilor – uitarea textului, încurcarea recuzitei, distrugerea decorului etc. Cu toate erorile pe care le fac, actorii – ingineri "rezistă" cu stoicism și umor avalanșei de dezastre, accidente și încurcături “imprevizibile” și se straduiesc eroic să ducă până la capăt piesa, în hohotele de râs ale publicului.

Distribuția spectacolului “CUM SĂ DISTRUGI O PIESĂ”  îi include pe unii dintre cei mai talentați tineri actori ai momentului, cunoscuți publicului atât din marile producții teatrale cât și din seriale de comedie de succes: Ada Galeș, Andreea Samson, Ilona Brezoianu, Andreea Mateiu, Vlad Logigan, Catalin Babliuc, Pavel Bârsan, Razvan Oprea, Angel Popescu, Andrei Mateiu, Bogdan Cotleț, Dan Radulescu, Marin Grigore, Radu Micu, Adrian Anghel și Silviu Mircescu.

 Spectacolul se joacă în distribuție dublă, diferită la fiecare reprezentație.

Trailer video: https://www.youtube.com/watch?v=Mb2ZxhqpwZQ

În România, spectacolul este produs de WonderTheatre și Grand Cinema & More. Prețul biletelor variază între 85 și 59 de lei, în funcție de locul ales în sală, și sunt disponibile pe www.grandentertainment.ro, www.bilet.ro , aplicația City iLove dar și la casele de bilete ale Grand Cinema & More.

WonderTheatre este o companie de teatru de familie creată de cei care s-au aflat în spatele unora dintre cele mai importante succese cinematografice și de televiziune din România (California Dreamin’- Nesfârșit, Ai Noștri, Atletico Textila, Las Fierbinți) și care deține și alte comedii de succes prezentate pe scenele din București și din țară: PRENUMELE, PANICĂ LA OPERĂ, CINA DE ADIO, SWING, dar și one man show-urile  SUB PRAGUL DE SUS și ERA OK ȘI LA 60 cu Răzvan Vasilescu.

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă totală de ​​14.000 mp şi are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli performante, cu locuri ultra-confortabile, capabile să ofere vizionări de film la o calitate premium, adaptate așteptărilor fiecărui spectator. Încă din 2012, Grand Cinema & More a devenit primul cinematograf din România care a oferit spectactorilor o stagiune completă de spectacole, fie sub formă de transmisiuni în direct de la cele mai prestigioase case de operă și balet din lume, dar și sub formă de spectacole multimedia montate pe scenă, în sala de cinema.

Pentru mai multe informaţii privind programul spectacolelor şi al tuturor activităţilor din cinematograf, vizitaţi www.grandentertainment.ro și pagina de Facebook Grand Cultura www.facebook.com/GrandCultura.

Related posts

Efterklang – The Ghost of Piramida, la Carturesti Verona

Adina Meyers

9 lucruri de luat în considerare dacă vreți să vă mutați de la oraș în zona rurală

Adina Meyers

Experiment Ilgani. Iesirea din cusca

Adina Meyers