LifeStyle

Colectia Nexo de la Roca – design remarcabil la un pret accesibil

Roca, lider mondial in crearea de solutii pentru baie, lanseaza colectia de obiecte sanitare Nexo, cu piese versatile care isi gasesc cu usurinta locul in orice spatiu de baie, indiferent de stilul abordat.

Bucuresti, 22 februarie 2010 – Roca Obiecte Sanitare Romania prezinta Nexo, o noua colectie de obiecte sanitare moderne semnata Antonio Bullo. Piesele, in linii drepte, netede, completate de muchii rotunjite, se incadreaza fara probleme in orice spatiu de baie datorita designului simplu si elegant.

Cu o selectie de 15 obiecte sanitare, noua colectie Roca ofera solutii pentru amenajari variate ale camerei de baie, indiferent de dimensiunile acesteia, piesele fiind realizate din portelan alb. Nexo include sase tipuri de lavoare (cu piedestal, semi-piedestal, cu mobilier, pentru colt, asimetrice, dar si modele speciale), de dimensiuni variate, oferind maximum de versatilitate. In plus, in functie de preferintele utilizatorilor, lavoarele asimetrice pot fi achizitionate cu spatiul de depozitare pe partea stanga sau pe partea dreapta.

Colectia Nexo cuprinde si patru tipuri de vas de toaleta, disponibile in varianta tip stativ (standard sau compact), suspendate sau pentru rezervor la inaltime, precum si semi-incastrat. Sunt echipate cu un rezervor duobloc sau compact, cu mecanism cu dubla-actionare, avand o capacitate de 3 sau 6 l, care ajuta la economisirea apei prin posibilitatea de dozare a cantitatii de apa folosite. Vasele de toaleta sunt completate de bideuri cu aceleasi posibilitati de asezare, adica suspendate sau tip stativ. Pentru toate modelele de vas sunt disponibile, optional, si capace simple sau cu inchidere amortizata.

Cu adevarat remarcabil la noua colectie Roca este faptul ca imbina doua concepte ce par antagonice: design de exceptie si preturi accesibile. Obiectele sanitare din colectia Nexo pot fi achizitionate din showroom-urile Roca din tara, la preturi ce variaza intre 200 lei si 916 lei, fara TVA.

Designer cunoscut la nivel international, Antonio Bullo a castigat patru medalii de aur in cadrul Competitiei Internationale de Ceramica Faenza si doua premii Design Plus in cadrul Targului International ISH de la Frankfurt, in 2009.

 

 Despre ROCA

Roca, lider global in productia de obiecte sanitare, este prezent in peste 135 de tari din toata lumea Compania este considerata un punct de reper in industrie, designul produselor sale lansand tendinte peste tot in lume. Ca parte a procesului de evolutie permanenta, Roca se concentreaza pe tehnologie, design si inovatie. Rezultatul acestei munci consta in parteneriatele pe care le-a incheiat cu cei mai renumiti arhitecti (Moneo, Chipperfield, Herzog & de Meuron), decoratori si studiouri de design (Benedito Design, Giugiaro, Schmidt & Lackner). Roca pune un accent deosebit pe protejarea mediului inconjurator, realizand aceasta prin design-ul produselor si prin evolutia constanta a sistemelor ce reduc consumul de apa si energie.

Ca parte a dorintei sale de a evolua si a inova, Roca implementeaza actiuni si programe ce sprijina tinerele talente, precum Concursul International de Design Jump the Gap, care incurajeaza talentele viitorului si ofera, atat proiectului castigator, cat si designerului, posibilitatea sa devina cunoscuti la nivel international. Decizia juriului va fi anuntata in luna septembrie a acestui an, cu ocazia Targului 100% Design ce are loc in Londra.

Roca este prezenta in unsprezece showroom-uri din Romania, in orase precum Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj, Craiova, Sibiu, Oradea sau Timisoara. Compania spaniola a intrat pe piata romaneasca in urma cu trei ani, cand a achizitionat producatorul local de obiecte sanitare Cesarom de la grupul austriac Lasselsberger.


Related posts

Specialistii Electrolux te invata cum sa alegi plita perfecta

Adina Meyers

Feminitatea este mereu la moda

Adina Meyers

Studioul inSIGN va propune noul concept de design pentru clădirea în care funcționează Hotelul Radisson Blu București – Erată Comunicat de Presă

Adina Meyers