LifeStyle

Ce mâncăm după sesiunea de antrenamente fizice?

Dacă obișnuiești să te antrenezi zilnic, trebuie să știi că masa pe care o servești după efortul fizic depus este extrem de importantă. Pentru a face față activității intense, persoanele care merg la sală trebuie să coreleze antrenamentele cu ceea ce mănâncă. Alimentația după o sesiune de sport diferă în funcție de ora la care au loc exercițiile și intensitatea acestora. Indiferent că vrei să slăbești, să îți crești masa musculară sau doar să îți întreții corpul, trebuie să urmezi câteva reguli pentru a atinge rezultatele propuse. Iată ce este recomandat să mănânci după antrenamentele la sală:

Dacă faci sport dimineața

Atunci când mergi la sală în prima parte a zilei este esențial să optezi pentru un mic dejun consistent. Alimentele consumate trebuie să fie bogate în proteine slabe, glucide cu absorbție lentă și să conțină foarte puține zaharuri. De exemplu, poate fi vorba de o omletă din albușuri, cu pâine integrală și câteva legume sau un sandwich cu piept de curcan la cuptor, ardei, roșii și pâine neagră. După antrenamentul de dimineață poți servi o gustare ușoară din fructe cu indice glicemic mic ori un shake proteic.

Dacă mergi la sală după birou

În cazul în care te afli printre cei care obișnuiesc să depună efort fizic seara, după serviciu, atunci trebuie să mănânci cu atenție peste zi. Este recomandat ca dimineața să ai un mic dejun rezonabil și să mănânci bine la prânz. Dat fiind fatul că ești la birou, poți să îți comanzi mâncăruri consistente de pe https://www.foodpanda.ro și să consumi preparate sănătoase la mijlocul zilei deoarece este cea mai importantă masă. Astfel, sunt indicate proteinele precum mușchi de vită, ton, curcan, carne de rață fără piele ori mușchiuleț de porc fără grăsime. Acestea pot fi însoțite de garnituri din orez brun, legume verzi, hrișcă ori quinoa. Seara, după ce ai terminat exercițiile la sale, vei consuma ceva ușor. Ca regulă generală, cu cât antrenamentul este mai puțin solicitant, cu atât vei consuma alimente mai puține și mai ușoare.

După un antrenament de tip mind & body

Dacă îți place să mergi la yoga sau pilates ori alt tip de activitate de tip mind&body, nu trebuie să mănânci ca și cum ai fi depus efort fizic intens. Din contră, specialiștii recomandă ca după astfel de sesiuni să consumi alimentele pe care le mănânci într-o zi în care nu faci sport. Poate fi vorba de proteine ușoare precum iaurt, brânză de casă ori ton pe care să le adaugi într-o salată cu multe legume.

După exerciții cu greutăți mici 

Persoanele care merg la sală pentru a efectua exerciții cu greutăți mici au nevoie de o porție mică de proteine în plus. Mai exact, dacă ai făcut o oră de antrenamente cu solicitare medie, poți consuma legume preparate dietetic, de pildă la abur. Alături de acestea mai sunt permise o felie de brânză telemea și o roșie în cazul femeilor sau pește la cuptor pentru bărbați.

După un antrenament cardio moderat

O oră de alergat sau de step aerobic de nivel mediu este considerat un antrenament cardio moderat. Același lucru putem spune și despre o oră de kickbox de nivel mediu, așa că dacă ți se pare că ai depus prea mult efort și vei mânca consistent, te înșeli. După 60 de minute de jogging poți servi câteva legume preparate la abur cu 1-3 linguri de quinoa sau fulgi de mei ori orez cu o porție de proteine slabe precum tofu sau pește.

După un antrenament cardio dificil 

În situația în care exercițiile au fost extrem de solicitante – cardio pe intervale, HIIT, spinning, ore de kickbox de nivel avansat – după un asemenea efort fizic este bine să mănânci legume mai sățioase, de exemplu mazăre și morcov. Acestea se servesc cu 2-4 linguri de hrișcă, cartof dulce ori quinoa și o porție generoasă de proteine slabe de bună calitate cum sunt tonul ori curcanul.

 Alimentația ta trebuie să fie foarte bine pusă la punct dacă îți dorești ca efortul depus la sală să nu fie în zadar. O dietă specifică antrenamentului, bogată în proteine sănătoase și suplimente nutritive te vor ajuta să îți tonifiezi corpul și să obții greutatea dorită.

https://www.pexels.com/photo/flat-lay-photography-of-vegetable-salad-on-plate-1640777/

Related posts

S-au incheiat International Film Workshops la Brasov, Romania

Adina Meyers

(P) Cozonacul lui Scarlatescu – Dulce si Ceva in Plus, de Paste

Adina Meyers

Longevivul și uimitorul thriller «Cursa de șoareci», în premieră la TNB!

Adina Meyers