Pornind de la Cluj pe drumul spre Faget, am strabatut un drum serpuit care parea sa duca intr-un loc rupt de tot ce inseamna agitatia unui mare oras. Am trecut prin mai multe sate rasfirate si, doar cu ajutorul unui GPS, am reusit sa gasim localitatea Prunis – un sat neaos romanesc, simplu si, in acelasi timp, plin de farmec.

Proprietatea este spectaculoasa nu numai prin faptul ca este se afla in mijlocul naturii, inconjurata de padure si marginita de un parau, dar si prin elementele arhitecturale puse in opera cu ajutorul materialelor naturale sau recuperate din constructii vechi, in buna traditie a curentului eco.

Structura casei este din beton, materialele folosite fiind piatra naturala si lemnul vechi, tratat. „Am cumparat terenul in 2007, bucata cu bucata, de la vechii proprietari, pentru ca mi-am dorit foarte tare o casa cu mult teren in aceasta zona. In mijlocul proprietatii se afla o constructie veche din piatra si caramida, cu doua niveluri, cu o suprafata totala de 160 mp. Primul meu gand a fost sa refac structura acestei constructii vechi care avea un farmec aparte, dar, din pacate pentru mine, din cauza faptului ca am avut parte de muncitori neprofesionisti, planurile mi-au fost date peste cap. In momentul in care am inceput lucrarile de consolidare, muncitorii au reusit sa rupa fundatia, asa ca nu mi-a mai ramas decat sa incep o constructie de la zero si sa intru cu excavatorul in vechea cladire”, ne-a povestit proprietarul.

Pus in fata acestei noi situatii, el a realizat, in doua luni, pe cont propriu, proiectul viitoarei resedinte pe care si-o dorea, cu spatii fluide si aerisite, cu putine camere, dar mari si pline de lumina. „Ţinand cont ca detineam terenul intr-o zona naturala cu un potential deosebit, am ales sa construiesc casa, in proportie de peste 60%, din materiale pe care le-am recuperat din demolarile unor constructii vechi de peste 100 de ani. Am stat aproape in fiecare zi pe santier, pentru a supraveghea bunul mers al lucrarilor. Stiu ca am folosit 20 de basculante cu piatra si 12.000 de bucati de caramida, curatate si slefuite manual. Imi amintesc ca numai la aceasta operatiune au lucrat patru oameni, timp de o luna si jumatate. In plus, am mai folosit 60 de metri cubi de grinzi recuperate din demolari, la care am adaugat si mai multe grinzi decorative rotunde pe care le-am adus din Franta, intrucat in Romania nu am gasit un producator de la care sa putem achizitiona. In total, am adus doua tiruri de materiale de constructii din Franta. Printre acestea s-au numarat placa etajului, dar si sistemul de izolatie termic si fonic al intregii constructii, care sunt superioare din punct de vedere calitativ si mult mai ieftine decat ceea ce am fi gasit pe piata locala.”

Atunci cand s-a apucat de construirea casei si-a dorit foarte mult ca resedinta sa respecte mediul inconjurator si sa se integreze perfect in peisaj. Fiind situata la aproximativ 25 km de oras, proprietatea dispune de toate utilitatile necesare unor conditii de viata la standarde superioare.

„Marele meu ghinion a fost ca in momentul in care m-am apucat sa construiesc aceasta casa nu vorbeam deloc limba romana, asa ca mi-a fost foarte greu sa ma inteleg cu muncitorii. Cu eforturi mari am reusit sa imi pun in aplicare visul de a ridica aceasta casa, in totalitate manual. De exemplu, stalpii de sutinere din lemn au fost batuti direct in pamant, iar zidurile au fost gandite pe structura de cofraje. Spre surprinderea mea, am constatat, pe propria-mi piele, ca in Romania ridicarea unei constructii este mai scumpa decat in Franta”, a mai spus poprietarul.

Atunci cand a venit vorba de compartimentarea interiorului, proprietarul a gandit un proiect functional cu multe spatii deschise. Dotarile imobilului au fost concepute pentru a fi usor de exploatat de catre o singura persoana. Astfel, toate sistemele de intretinere sunt automatizate si pot fi comandate sub diferite forme, chiar si prin intermediul telefonului mobil. Una dintre dotarile neconventionale este centrala cu aspirator, care atunci cand este pornita colecteaza tot praful din incaperi fara a mai fi nevoie de aspirarea manuala a casei.

„In ceea ce priveste designul interior, aici se regasesc in exclusivitate ideile mele. Anii trecuti am avut un magazin de decoratiuni in Cluj pe care am fost nevoit sa il inchid pentru ca erau foarte putini cei care apreciau obiectele unicat, semnate de diferiti designeri. In schimb, atunci cand mi-am amenajat propria casa am putut sa dau frau liber imaginatiei. In casa se regasesc obiecte de mobilier din colectia personala pe care le-am adunat eu de-a lungul vietii, dar am achizitionat si numeroase corpuri traditionale romanesti care s-au pliat perfect pe viziunea mea”, a mai povestit proprietarul.

Casa este structurata pe doua zone complet diferite. In corpul prinicpal al cladirii, la parter, se afla livingul cu dining si bucatarie deschisa, dar si un birou, in timp ce la etaj se afla un dormitor matrimonial cu baie si dressing.

Spatiile comunica intre ele prin pereti semideschisi. In cea de-a doua parte a imobilului este gandit un apartament pentru oaspeti. „Folosesc destul de putin aceasta resedinta, pentru ca sunt mult timp plecat din tara. Pentru ca am proiectat un apartament special pentru oaspeti, complet independent, prietenii pot ramane aici atat cat vor, avand intimitate si toate conditiile necesare sa se simta confortabil. In tot acest timp, spatiul nostru poate fi inchis”, a povestit proprietarul.

Related posts

Cercul – laitmotivul unei case

Adina Meyers

5 sfaturi pentru alegerea unui dulap de depozitare perfect pentru baie 

Adina Meyers

Geometrie si feminitate intr-un apartament in stil Art Deco

Adina Meyers