În nordul Bucureştiului, terenurile devin din ce în ce mai rare, aşa că parcelele disponibile sunt valorificate acum la maximum. Această situaţie am întâlnit-o şi în cazul duplexului din imagini, cu o amprentă la sol destul de mică, dar desfăşurat pe trei niveluri.

Familie numeroasă, alcătuită din cinci membri (părinţi, două fetiţe şi bunică), proprietarii au locuit până nu de mult într-un apartament de bloc din zona Băneasa. Constrânşi de lipsa spaţiului, aceştia au început să caute o locuinţă mai mare, fără însă a renunţa la zona de nord a Capitalei. Din fericire, o cunoştinţă de-a lor construia un mic complex de vile de tip duplex în zona Siseşti.

Deşi ansamblul se afla în stadiul de proiect, gazdelor noastre le-a plăcut foarte mult locul liniştit şi cu acces rapid atât spre centru, cât şi spre ieşirea din oraş. În plus, au considerat un avantaj faptul că imobilul nu era construit, căci astfel aveau posibilitatea să configureze interiorul după propriile nevoi. Casele de tip duplex, lipite câte două spate în spate, sunt realizate pe structură din beton, cu închideri din BCA.

Beneficiind de o amprentă la sol de numai 65 de metri pătraţi, fiecare locuinţă este dispusă pe trei niveluri – demisol, parter şi mansardă – şi are o suprafaţă totală de 180 de metri pătraţi.

Revenind la interior, proprietarii ne-au mărturisit că, din lipsă de timp, dar şi pentru simplul fapt că au dorit să încredinţeze amenajarea unui profesionist, au apelat la serviciile unui designer de interior. Colaborarea cu Violeta Apostol a demarat în urma recomandărilor unor prieteni ai lor, foşti clienţi ai designerului.

Despre cum a decurs colaborarea cu designerul şi detalii ale amenajării citiţi în numărul decembrie-ianuarie al revistei Casa Mea.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Related posts

Accesorizarea bucătăriei sau cum să ai ceva special în spațiul destinat gătitului

Adina Meyers

Biblioteca poate fi vedeta locuintei tale

Adina Meyers

Cum să organizezi o baie pentru mai mult spațiu?

Adina Meyers