Deschise, transparente şi pline de lumină – acestea sunt atributele esenţiale ale caselor construite exclusiv din sticlă şi lemn, care au permis echipei de arhitecţi să proiecteze un ansamblu armonios şi plăcut din punct de vedere estetic.

Construcţia din imagini a fost gândită pentru a oferi un grad sporit de confort şi o atmosferă specială, născută din experienţa de a trăi în armonie cu natura.

Ridicarea locuinţei a început anul trecut şi a durat aproximativ patru luni până în momentul în care a fost predată.

 

Casa a fost proiectată de Karl Eckert, principalul arhitect al Huf Haus, care s-a ocupat, de asemenea, de partea tehnică şi de îmbunătăţirea continuă a detaliilor constructive.

Spaţiul de locuit se desfăşoară pe aproximativ 295 de metri pătraţi, repartizaţi pe trei niveluri – demisol, parter şi un etaj.

 

Subsolul, cu o suprafaţă suplimentară de 145 de metri pătraţi, include camera tehnică, un spaţiu de depozitare şi o cramă, parterul găzduieşte livingul, diningul, bucătăria şi o cameră de studiu, iar la etaj sunt trei dormitoare, două dressinguri, un salon şi două băi, dintre care una prevăzută cu saună.

 

Suprafeţele vitrate, care se întind de la podea până la tavan, interconectează armonios interiorul şi spaţiul exterior. O caracteristică atractivă a casei ART 5 o reprezintă lucarnele de pe fronton şi faţade.

Cei care aleg o astfel de locuinţă preferă un design clasic, cu linii curate, şi apreciază stilul minimalist. Modelul prezentat, într-o culoare albă atemporală, oferă un spaţiu generos, fiind ideală pentru familii.

Citiţi continuarea în paginile revistei Casa Mea decembrie-ianuarie.

Text: Oana Voicu; Foto: Antonio Cioarek

Related posts

De la booking-ul de avion, la booking-ul de designer la domiciliu

Adina Meyers

Perdelele au un important rol decorativ şi funcţional în orice interior

Adina Meyers

Casa de weekend, pe plaja, in Chile

Adina Meyers