Cei mici vor fi încântați dacă în acest an alegi să le decorezi toată camera de Crăciun. În acest fel, poți aduce foarte simplu magia iernii și a sărbătorilor mai aproape de ei. În plus, decorarea în sine este o activitate pe care o puteți face împreună și care cu siguranță că le va stârni imaginația.

Câteva exemple concrete te pot ajuta în acest an

Într-un decor complet alb, alege câteva decorațiuni roșii: un trenuleț, o șosetă pentru cadou și câteva globuri puse pe comodă – sunt o soluție simplă dacă vrei să decorezi camera unui preșcolar.

Dacă cel mic are un perete gol în cameră, atunci e timpul să treceți la treabă. Decupați împreună un contur de brad (pe care îl puteți printa de pe internet sau îl puteți desena chiar voi). Acesta poate fi alb, ca și când a nins peste el de curând sau verde. Adăugați din loc în loc mici cercuri din hârtie colorată sub formă de globuri. Tocmai ați obținut un pom de Crăciun făcut în casă, după imaginația voastră.

Alege un brad de plastic, cu ornament bogat. Pune-l aproape de fereastra din cameră, iar apoi decorează-l cu globurile și ghirlandele preferate. În exemplul de față, chiar și jucăriile de pluș, cele mai mici, au devenit ornamente de pom. Cel mic, îl poate aștepta pe Moș chiar aici!

Copiilor le plac lenjeriile de pat tematice. Alege unele cu moși, cadouri, brazi și reni. Dacă vei găsi și perdele în ton, și mai bine. Montează o mică coroniță din crengi de brad deasupra patului, iar Moșul cu siguranță că va veni.

Un perete cu vopsea cu efect de tablă de scris este foarte practic în camera celui mic pentru că puteți schimba desenul tot timpul. În această iarnă, desenați împreună un brad alb și decorați-l cu o ghirlandă făcută în casă din ciucuri textili.

Luminițele nu trebuie să lipsească din camera celui mic. Vei găsi în această perioadă prin magazine, tot felul de mărimi și modele. Unele mici, cu lumină discretă pot fi în același timp și o lumină de veche excelentă.

Foto: Pinterest

Related posts

Idei de amenajare a livingului din locuinta ta

Adina Meyers

O bucatarie prietenoasa ca natura

Adina Meyers

Combinarea culorilor în camera copilului: 5 sugestii – FOTO

Adina Meyers