Daca iti doresti ca armonia, linistea si energiile pozitive sa il urmareasca pe micutul tau pe durata intregii dezvoltari, ar trebui sa tii cont de cateva reguli simple atunci cand ii amenajezi camera. E bine sa ai un plan clar si documentat inca de la inceput, astfel incat proiectul tau sa fie perfect.

O astfel de camera inglobeaza trei spatii: de joaca, de studiu si de odihna. Pentru ca cel mic isi petrece cea mai mare parte a timpului aici, conditioneaza-i interiorul de igiena si de o atmosfera placuta, apoi decoreaza-l in concordanta cu pasiunile, varsta si activitatile lui preferate. Incepe cu alegerea unei teme de amenajare bazata pe lucrurile care ii plac. Fie ca e vorba de un personaj de desene animate, de o corabie cu pirati, de castele cu printese etc., ai grija ca ea sa se regaseasca in designul mobilierului, in desenele ori pe tapetul de pe pereti, dar si la elementele de decor. De exemplu, poti opta pentru paturi fantezie in forma de masinute, calesti, casute “in copaci” s.a.m.d.

Aceasta camera trebuie modificata pe masura ce copilul creste. Astfel, daca vorbim despre prescolari, spatiul de studiu poate sa lipseasca, dar mobilierul trebuie tratat in mod diferit. Recomand mesele cu scaune de mici dimensiuni, unde copilul poate sa stea sa coloreze ori sa deseneze. In camerele copiilor foarte mici e bine sa existe un coltisor dedicat mamei – prevazut cu un scaun-balansoar sau chiar cu o canapea, in functie de spatiul disponibil –, de unde sa iti poti supraveghea copilul in timp ce acesta se joaca. In cazul prichindeilor cu varsta de peste 6-7 ani, spatiul pentru mamici se inlocuieste cu cel destinat studiului, care trebuie sa fie bine organizat si luminat natural. Jucariile si alte obiecte specifice perioadei cand copilul era foarte mic (inclusiv piese de mobilier) trebuie sa dispara din amenajare, deoarece pot determina intarzieri de crestere si dezvoltare.

Text: Designer Mihaela Popa

Tel.: 0736.342.850

Design.mihaelapopa@gmail.com

Herahomedesign.com

Related posts

Baie in culoarea nisipului

Adina Meyers

Recomandarile KUMA: Alege o baie moderna si confort dublu in fiecare zi

Adina Meyers

Pregatiri pentru venirea toamnei

Adina Meyers