LifeStyle

Bursă de spectacole, la Nottara și Țăndărică

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, are plăcerea să anunțe începerea Bursei de spectacole, ca parte a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard 2018. Astfel, în perioada 9 – 11 octombrie, 24 de selecționeri și directori de festivaluri din străinătate vor putea viziona cele mai bune producții ale Teatrului Nottara și ale Teatrului Țăndărică.

Teatrul Nottara

Marți, 9 octombrie, Sala Studio, ora 21.00: Iarna

Miercuri, 10 octombrie, Sala Mare, ora 19.00: Alcool

                                   Sala Studio. ora 21.00: Burlaci și burlăcițe

Joi, 11 octombrie, Sala Studio, ora 20.00: Somnambulism

 

Teatrul Țӑndӑricӑ

Marți, 9 octombrie, ora 11.00: Oblio; ora 19.00: Adunarea păsărilor 

Miercuri, 10 octombrie, ora 10.00: Omul de zăpadă

Joi, 11 octombrie, ora 10.00: Scufița roșie; ora 18.00: Migranții

De asemenea, miercuri, 10 octombrie, orele 13.00-16.00, la sediul UNATC vor avea loc conferința și workshop-ul ținute de Akihiro Yamamoto, actor al școlii Noh Kanze și director al Teatrului Noh Yamamoto. Noh, teatrul clasic japonez cu o tradiție de șapte secole, este cea mai veche formă de teatru de măști care încă se joacă în forma sa originală, fără nici o întrerupere. Ca purtător al acestei moșteniri culturale intangibile, Yamamoto Akihiro consideră că teatrul Noh aparține întregii lumi și și-a dedicat viața conservării și diseminării artei. În conferința pe care o va susține domnul Yamamoto, se va vorbi despre natura și istoria teatrului Noh, despre rolul său în Japonia și în lume, precum și despre responsabilitatea pe care o presupune activitatea unui actor Noh. Conferința va fi urmată de un workshop, în cadrul căruia publicul va avea șansa unică să vadă o demonstrație de elemente de expresie în limbajul Noh – mișcare, cîntec, măști și costume. 

Related posts

Cubul Rubik

Adina Meyers

Cel mai batran copac din Franta

Adina Meyers

Lucrari in valoare de 1.000.000 de euro la prima licitatie de Impresionism si Postimpresionism din Romania

Adina Meyers