Amenajari Exterioare Balcon si terasa

Bucătărie în stil australian

O bucătărie reamenajată într-o casă în care celelalte încăperi nu au fost actualizate din punct de vedere al tendințelor în design interior poate părea ca „ruptă” din peisaj.

Dar nu și dacă găsești stilul potrivit pentru reamenajare, ceea ce, e drept, ar putea fi o provocare. De aceea ne-am gândit să îți oferim câteva idei utile pentru a amenaja bucătăria în stil australian, astfel încât aceasta să se integreze fără probleme în designul locuinței.

Mobila din bucătărie ar trebui să aibă o nuanță apropiată de cea a pereților și a pardoselii, dar mai închisă. Dacă pereții sunt albi poți alege mobilier gri sau bej. Culorile deschise permit ca detaliile interiorului să fie vizibile și oferă luminozitate încăperii. De asemenea, îți recomandăm să folosești parchet în bucătărie, evitând gresia lucioasă.

Texturile marmorate sunt la modă. Ai putea folosi acest element de decor fie pentru pereți, fie pentru blatul mesei și al bufetului. Textura marmorată este potrivită atât într-o bucătărie cu aspect vintage, cât și într-una elegantă și minimalistă, iar dacă ai de gând să o folosești îți recomandăm să optezi pentru mobilă gri pal.

Evită să așezi masa din bucătărie într-un colț al încăperii sau să o apropii de oricare din pereți.  În schimb, poziționeaz-o în centrul camerei și alege un model care să aibă compartimente ascunse pentru a economisi spațiu, mai ales dacă bucătăria are suprafața restrânsă. Poti cumpăra o masă vintage cu accente metalice, iar dacă vrei să fie cu adevărat specială alege un model cu rotile, pentru a o putea deplasa mai ușor când vei avea nevoie.  

Evită mobila de bucătărie cu geamuri, mai ales dacă sunt colorate sau texturate. Optează, în schimb, pentru un bufet cu uși și sertare compacte, rafturi deschise și corpuri suspendate care să îți permită să aduci în completare aragazul sau mașina de spălat vase. Interesant ar fi să așezi din loc în loc mici ghivece, care să ofere aspect fresh interiorului.

Este importat cum arată și cum sunt așezate corpurile de iluminat în bucătărie, dar lustra agățată de tavan nu mai este la modă. Renunță la ideea de a folosi un singur corp de iluminat de dimensiuni mari și alege în schimb un set de corpuri de iluminat mai mici pe care să le poziționezi pe unul dintre pereți. Vei vedea că jocul de lumini va fi mai interesant, iar aspectul general al bucătăriei va avea de câștigat.

Sursă foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

Lucruri esentiale care nu ar trebui sa lipseasca din camera de oaspeti

Adina Meyers

Idei pentru amenajarea unui spatiu destinat lecturii

Adina Meyers

Handmade home! Cum arată apartamentul cu peste 750 de plante al unui model american – FOTO&VIDEO

Adina Meyers