LifeStyle

Brico Depôt România și Ateliere Fără Frontiere fac echipă pentru un mediu mai curat

O societate fără poluare este idealul spre care cu toții aspirăm în zilele noastre. Un mediu curat în care animalele să trăiască în siguranță, plantele să se poată dezvolta în voie, iar oamenii să trăiască în armonie este unul dintre cele mai importante scopuri pe care omenirea și le-a asumat pentru următoarele decenii.

Probabil știi deja că există modalități la îndemână prin care poți contribui zilnic la reducerea poluării (de la reciclarea uleiului folosit la gătit și până la alegerea bicicletei pentru a ajunge dimineața la birou). Ce ai spune dacă ai primi și un premiu pentru grija ta față de mediu?

Brico Depôt România a încheiat un parteneriat cu asociația Ateliere Fără Frontiere, pentru a crea produse sustenabile din materiale promoționale reutilizabile, în cadrul proiectului remesh. Primele 2.000 de sacoșe realizate din bannere și mesh-uri publicitare sunt distribuite clienților pe 5 iunie, de Ziua Mediului, în cele 34 de magazine Brico Depôt din țară.

E clar că aceste sacoșe nu sunt ca oricare altele, dar ceea ce nu ai aflat încă este că ele chiar au o poveste cu adevărat specială. 

O lume mai bună începe cu fiecare dintre noi

La început, fiecare fibră a făcut parte dintr-un banner sau un panou publicitar. Erau colorate, expuse în cele mai importante puncte din marile orașe și povesteau oamenilor, pe scurt, despre nenumărate produse. Mai apoi, însă, a venit o întrebare la care multe companii nu găsesc răspunsul corect: ce facem cu materialele publicitare care nu ne mai trebuie? Pentru rezolvare era nevoie de o strategie în care sustenabilitatea să fie principiul de bază și de un proiect care să aducă valoare adăugată comunității.

Brico Depôt România s-a alăturat proiectului remesh, inițiat de asociația Ateliere Fără Frontiere în 2011, datorită căruia persoanele defavorizate primesc un loc de muncă și fac, astfel, primul pas spre reintegrare socio-profesională pe piața muncii.

Fiecare sacoșă realizată de beneficiarii programului este dovada că poveștile triste pot avea un final fericit și că speranța se află în fiecare dintre noi.

„Până să vin la Ateliere Fără Frontiere eu n-am muncit niciodată, am stat pe stradă și făceam parcarea la Gara de Nord. Când am venit aici mi s-a schimbat viața în bine. Muncesc acum, îmi câștig banii la Ateliere Fără Frontiere”, povestește zâmbind una dintre femeile care fac parte din proiectul remesh.

Produsele sunt ecologice și poartă o etichetă care atestă că realizarea lor oferă o șansă persoanelor dezavantajate care au lucrat la fiecare bucată, pentru a le oferi clienților Brico Depôt România un cadou de calitate. Astfel, fiecare banner și mesh publicitar se vor transforma în sacoșe foarte rezistente și prietenoase cu mediul, pentru că le poți folosi mult timp și, astfel, eviți să cumperi alte obiecte care ar putea fi dăunătoare naturii.

Ceea ce ne așteaptă în viitor depinde, în mare parte, de eforturile pe care le facem în prezent. Doar noi putem construi o lume sustenabilă, în care grija pentru mediu și pentru cei din jur să fie pe primul loc. Important e să începem cu primul pas. Tu ce ai făcut astăzi pentru Planeta ta? 

Related posts

Catalogul IKEA 2011 – scadem preturile, nu si calitatea

Adina Meyers

(P) Adrian Naidin revine pe 8 mai cu un nou concert, la Sala Mare a Teatrului Național București

Adina Meyers

5 to Go Private Shuttle – SUV Peugeot 3008

Adina Meyers