Home LifeStyle

„Aventura Parc” de 4 milioane euro la fosta Uzina de Apă din Galați

Primul parc de aventură din oraşul Galaţi va fi construit pe terenul fostei uzine de apă. Va fi realizat în 18 luni şi va avea dotări moderne.

Terenul folosit pentru proiectul „Aventura Parc” are 15.600 mp, din care peste 14.000 mp va fi spaţiu verde. Contractul în valoare de peste patru milioane de euro a fost semnat de primarul orașului Galați, Ionuț Pucheanu, iar parcul va fi gata peste doi ani. În interior, vor fi plase colorate pentru escaladare, o tiroliană, un tobogan, un amfiteatru şi numeroase sisteme de supraveghere şi de furnizare de internet.

„Playground (tip “crochet”), organizat pe o suprafață circulară de cca 100 mp, într- un bazin existent refolosit cu diametru de cca 11m, cu plase colorate croșetate, suspendate și tensionate, având goluri preluate cu elemente de coborâre și leganare, într-o multitudine de culori. Poate fi acoperit cu sisteme de umbrire și împotriva intemperiilor, pentru a fi folosit indiferent de condițiile meteo și de anotimpuri. Pardoseala va fi amenajată cu covor antitraumă conform normativelor și legislației în vigoare, realizată de asemenea în culori atractive.

Tiroliana, instalație desfășurată pe cca. 60m lungime. Tobogan așezat pe sol, cu mai multe canale, având o lățime de cca 6m, care coboară cca. 40m în proiecție plană la o diferență de nivel de cca.12m”, potrivit galati365.ro.

Related posts

Fabrica de Clătite Tefal – Țară, țară vrem clătite!

Adina Meyers

Lucruri pe care este bine să le știi atunci când cumperi becuri

Adina Meyers

Revelion de pomina la Jubile The Ballroom

Adina Meyers