Home

Avantajele amenajării unui cuptor în curte

În sezonul cald, pregătirea mâncării la cuptor devine o adevărată corvoadă pentru toate familiile care îşi doresc să savureze o masă copioasă, dar se tem că bucătăria se va transforma într-o sursă de căldură insuportabilă pentru toată casa. În aceste condiţii, amenajarea unui cuptor cu grătar în curte şi a unei mese de lucru în imediata vecinătate reprezintă soluţia perfectă pentru această problemă.

Gustul preparatelor gătite într-un cuptor pe lemne este inconfundabil şi ne aminteşte de bucatele savuroase, pe care le mâncam în copilărie, la masa bunicii. Putem să readucem pe masa familiei noastre pâinea, friptura şi cartofii, plăcintele şi prăjiturile tradiţionale de casă, prin realizarea unui cuptor pe lemne în propria grădină. Acesta va deservi o bucătărie de vară şi va fi folosit în mod constant sau doar ocazional, în weekend-uri, atunci când dorim să pregătim reţete copioase şi sănătoase pentru cei dragi. În toată ţara există zeci de firme care construiesc astfel de cuptoare, la preţuri pentru toate buzunarele, dar, dacă aveţi ceva experienţă în construcţii, puteţi executa o astfel de lucrare în regie proprie.

Etape de lucru

1. Alegeţi locul în care urmează să construiţi cuptorul şi schiţaţi un proiect în care să specificaţi clar dimensiunile, forma şi finisajele acestuia, precum şi necesarul de materiale.
2. Trasaţi locul.
3. Turnaţi o placă de beton, care va avea rolul unei fundaţii. Mai întâi însă faceţi cofrajul, aşezaţi fierul, după care turnaţi betonul în forma şi dimensiunile dorite.
4. În momentul în care fundaţia este gata (recomandabil în trei zile), iar betonul s-a uscat conform specificaţiilor producătorului, puteţi să ridicaţi pereţii cuptorului, din cărămidă. Puteţi utiliza însă şi bolţari sau BCA. Începeţi cu zidul din spate şi continuaţi cu pereţii despărţitori, pe care trebuie să-i încastraţi în zidul din spate.
5. Pentru a realiza cupola vetrei cuptorului, aveţi nevoie de un un şablon pentru susţinere, dar şi pentru a obţine o formă cât mai armonioasă cu ajutorul cărămizilor înclinate.
6. Tencuiţi pereţii sau acoperiţi-i cu cărămidă aparentă ori plăci ceramice, în funcţie de designul pe care l-aţi proiectat.
7. Construiţi bolta cuptorului şi hornul. Este indicat să faceţi cuptorul din şamotă sau cărămidă de mici dimensiuni. Dacă optaţi pentru a doua variantă, în momentul în care o cumpăraţi, ar fi bine să-i specificaţi vânzătorului ce doriţi să faceţi cu ea. Astfel, veţi alege un produs ce prezintă caracteristicile tehnice necesare pentru a putea face faţă temperaturilor înalte la care urmează să fie supus un timp îndelungat. Şamota este un material refractar, obţinut din argilă arsă şi măcinată, care se întrebuinţează la prepararea cărămizilor şi a altor materiale refractare şi care rezistă la temperaturi foarte ridicate, având posibilitatea să înmagazineze căldura şi să o elibereze treptat. Sub şamotă puteţi aşeza un strat de circa 5-6 cm de sticlă spartă şi nisip. Apoi, umpleţi rosturile cu pământ argilos amestecat cu nisip.
8. Deasupra cuptorului sau lângă el montaţi o plită sau un grătar încastrat (puteţi împărţi suprafaţa astfel încât să le amenajaţi pe ambele), pentru a putea folosi cele trei surse în acelaşi timp sau separat, în funcţie de preparatele culinare pe care doriţi să le realizaţi.
9. Pentru grătar aveţi nevoie de cărămidă de şamotă sau refractară, pe care să o aşezaţi pe cant în interior, de jur împrejurul perimetrului stabilit.
10. Lângă cuptor puteţi zidi şi un loc pentru depozitarea lemnelor, astfel încât să le aveţi mereu la îndemână.

Scule necesare:

– Mixer pentru a amesteca mortarul şi adezivii
– Bormaşină cu percuţie, maşină de găurit şi înfiletat: utile pentru a da găuri în piatră, cărămidă, beton, fier, lemn, pentru a înlătura/sparge betonul, pietrele şi pentru a fixa cofrajul cu holtzşuruburi
– Polizor unghiular pentru tăierea barelor de fier pentru armătură, a pietrei şi cărămizii
– Fierăstrău circular pentru tăierea cofrajului
– Alte unelte: ruletă, echer, creion, nivelă, sfoară, ciocan, daltă, cleşte, roabă, lopată, cazma, găleţi, cancioc, mistrie de zidar, mistrie de rostuit, bidinea, pensule, burete şi perie de sârmă

NOTĂ
În cazul în care etapele de lucru vi se par prea complicate, este recomandat să contractaţi serviciile unui specialist şi să folosiţi acest material pentru monitorizarea lucrărilor.

Text: Simona Popa

Articol preluat din revista Casa Mea

 

Related posts

Compostul, cea mai veche metodă de reciclare, revine printre obiceiurile ECO ale românilor

Adina Meyers

Turnul Olarilor și Turnul Dulgherilor din Sibiu intră în circuitul turistic, după 40 de ani – FOTO

Adina Meyers

OFERTE Lenjerii de pat

Adina Meyers