LifeStyle

Atragerea banilor în viața ta, metode și sfaturi

”Dacă doriți să faceți ca ceva să se întâmple suficient de tare, atunci acest lucru va fi posibil” -Este citatul care poate introduce cel mai bine subiectul despre care vom discuta. Este vorba despre citatul marelui magician Dynamo, care ne spune că puterea minții este fără limite.

 

La fel este și în cazul atragerii banilor în viața ta; există anumite metode sau mantre care nu au efect decât dacă le crezi cu adevărat, pentru a simți energia care te înconjoară. Această magie nevăzută depinde în primul rând de tine; de ceea ce gândești, de rutina ta zilnică, de obiectele din jurul tău sau chiar și de cum le poziționezi în casă.

Îți prezentăm astfel câteva din metodele care garantează că bogăția și prosperitatea vor intra în viața ta.

Organizarea banilor și spațiului din casă

Pentru ca aceste metode să funcționeze este nevoie să îți alimentezi subconștientul cu idei precum: „Mă deschid pentru a primi prosperitatea pe care o merit.”, „Vreau să am succes!”, „Am numai bogății și averi în jurul meu!”, „Merit să-mi doresc mai mult.” Astfel, vei simți diferența de stare și de energie pe care o deții. În plus, vei consolida legătura cu subconștientul tău, pentru că nu uita că doar primul pas este cel mai greu.

 

După ce ai ajuns la capacitatea de a-ți dori cu adevărat aceste lucruri, următorul pas este să le creezi banilor ce vor intra în casă un mediu favorabil care să-i atragă. Și anume: un spațiu deschis și liber pe unde bunăstarea și energia pozitivă să se plimbe libere. Așa că, evită dezordinea și nu îți aglomera camerele, găsește câte un spațiu dedicat pentru toate obiectele din casă, în special pentru bani. Banii ar trebui să stea într-un loc ascuns al lor (pușculiță, portofel, geantă etc), iar locul respectiv trebuie alimentat periodic cu orice sumă cât de mică, pentru ca energia banilor să rămână constantă.

Obiecte simbolice care sporesc succesul financiar

Simbolistica dată de aceste obiecte este din binecunoscuta artă a Feng Shui-ului, care este un ansamblu de principii după care să-ți trăiești viața într-un stil armonios și înfloritor. Te sfătuim să ai parte de aceste lucruri în casă dacă îți dorești ca norocul să te urmeze oriunde:

 

  1. Talismane norocoase – Acestea trebuie făcute cu mâna ta pentru a le încărca cu energia ta pozitivă. Astfel, bunăstarea va fi mereu prezentă.
  2. Plante sau obiecte din lemn – Cea mai benefică energie vine din natură, Feng Shui-ul reprezentând conexiunea dintre elementele naturii.
  3. Cristalele – Simbolizează esența abundenței din pământ.
  4. Oglinzile – Simbolizează reflectarea sau dublarea energiei din camerele în care este pusă. Prin ele poți ajusta o zonă în care energia este scăzută, de exemplu dacă o plasezi într-un hol prea strâmt, oglinda poate dubla spațiul holului, și astfel a energiei din hol.
  5. Clopoțeii – Care se amplasează la ușa de la intrare. Aceștia îndepărtează toate energiile negative și îți protejează locuința.
  6. Vasul prosperității – Își va face efectul dacă îl amplasezi în Sud-Estul livingului.
  7. Amulete chinezești – Alungă ghinionul și multiplică norocul. Se pun tot în Sud-Estul livingului.

 

Acestea sunt doar câteva dintre obiectele care sporesc norocul și armonia din casă. Te vei simți mai încrezător și fericit văzând cum norocul îți surâde ușor și sigur, indiferent că este vorba de familie, carieră, sănătate și mai ales avere. Te poți ocupa de ceea ce îți place mult mai liniștit(ă) și poți chiar încerca lucruri riscante și noi, precum jocurile de noroc sau investițiile în criptomonede. Avantajul ambelor activități este că există ghiduri care să te ajute să faci alegerile avantajoase, și să te asigure că vei retrage câștigurile cazinoului sau profitul investițiilor. Un ajutor în plus pentru varianta jocurilor de noroc în a retrage câștigurile cazinoului este și varietatea de slotv promoții care îți sporesc entuziasmul.

 

În concluzie, cu atâta încărcare spirituală și energetică, ține totuși cont că este nevoie  de muncă și dedicare pentru atingerea succesului financiar, deși metodele prezentate îți pot scurta semnificativ calea. Acest lucru va funcționa cel mai bine dacă, bineînțeles, crezi cu adevărat.

Related posts

O noapte furtunoasa, un inedit spectacol de statui vivante

Adina Meyers

Orez brun cu branza de capra si sfecla rosie coapta

Adina Meyers

Romstal anunta finalizarea proiectului educational „Practica pentru cariera ta! TECAR”

Adina Meyers