LifeStyle

A început ediția a doua de “Ora de Educație Rutieră la Liceu” în 10 licee din București

Adolescenții de clasele a XI-a și a XII-a din 10 licee din București iau parte, în perioada 1-19 aprilie, la cea de-a doua ediție a proiectului “Ora de Educație Rutieră la Liceu”.

Proiectul se desfășoară sub forma unui workshop de două ore despre educație rutieră, prin patru module. Astfel, elevii interacţionează cu diferiţi reprezentanţi ai instituţiilor direct responsabile de siguranţa în trafic, printre care amintim Poliţia Română, ISU, dar şi cu psihologul proiectului, Mirela Stefănescu, cât şi cu pilotul național de raliuri Adrian Grigore & invităţii săi: Dani Oţil, Florin Ristei, Andrei Ciobanu şi LikeCreata.

 

Mai mult, cei 2500 de elevi instruiți în mod direct primesc și lecții de șofat de la pilotul Adrian Grigore, care ii invită pe adolescenți în curtea școlii unde le prezintă mașina de curse, cât și o mașină de stradă, prin care le explică anumite elemente de baza ce țin de siguranța condusului.

“România se situează pe locul întâi în Europa la numărul de accidente. Din păcate, cele mai multe dintre ele sunt produse de către șoferii tineri, începători. Prin acest proiect interacționăm direct cu aproape 2500 de viitori șoferi, conștientizăm 10000 de elevi și, sperăm noi, amintim adolescenților că viața are prioritate. În paralel, desfășurăm “Ora de Educație Rutieră” la clasele a III-a și a IV-a din 140 de școli din București, plus la grădiniță. Fie că ești pieton sau șofer, regulile de circulație se aplică tuturor”, spune Liviu Zorilă, președintele Asociației EDIT.

 

Liceele participante în proiectul “Ora de Educaţie Rutieră la Liceu” sunt: Colegiul Național Sfântul Sava, Colegiul Tehnic Petru Rareş, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță, Colegiul Național Ion Neculce, Colegiul Econimic Costin C. Kirițescu, Liceul Teoretic Dante Aligheri, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național Ion Creangă.

Organizator: Asociația EDIT (Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului)

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului București prin PROEDUS, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU),  Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Sponsori: Carrefour, Sixt Rent a Car, București Mall, Generali, Dertour, Honda România, Hot Rod Fun, Alka, Auto Bild.  

 

Related posts

CONCURS: Curățenia de primăvară cu… ASEVI!

Adina Meyers

Bulbi de toamna

Adina Meyers

Un proiect de amenajare a Parcului Natural Văcărești, printre premiații Anualei de Arhitectură 2016

Adina Meyers