LifeStyle

A apărut revista Căminul, ediţia de vară

Ca și în edițiile precedente, ediția de vară a revistei Căminul consacră un spaţiu considerabil tendinţelor care s-au conturat deja pentru această perioadă, precum și soluțiilor premium în domeniul amenajărilor, finisajelor și designului de interior.

Având în vedere faptul că la Salonul de la Milano sunt fixate cele mai importante trenduri în domeniul de interior, ediţia de vară a revistei noastre stă sub semnul acestui eveniment, punând la dispoziţie pe nu mai puţin de 18 pagini numeroase informaţii avizate, venite din partea specialiştilor, fie că este vorba de obiecte de mobilier, corpuri de iluminat, ilustraţie, bucătărie, baie, accesorii pentru casă sau decoraţiuni. Astfel, în paginile acestui număr, veţi descoperi prezentări şi impresii oferite de către designerii de la NOBLESSE INTERIORS, DELTA STUDIO şi designerul Genoveva Hossu care punctează cele mai importante inovaţii prezentate la acest eveniment. Vă veţi putea pune la curent cu lansările de colecţii, game sau obiecte de design ale unor firme celebre, cum sunt Poltrona Frau, Arketipo, Dintre Italia, noile colecţii Poliform, Morrosso, Sweden, Nobilia, dar şi realizările unor designeri de mare renume ca Patricia Urquiola, Doshi + Levien, Iosa Ghini, Alessandro La Spada.

Genoveva Hossu remarcă materialele naturale şi tendința designerilor de a reveni la basic, la origini, speciaiştii de la Delta Studio designul retro (cu aluzii către anii ’60-’80), stilul industrial (în forme mai mult sau mai puțin rafinate), stilul eclectic, folosirea materialelor prețioase şi finisajele aduse la un grad de perfecțiune prin folosirea tehnologiilor de ultimă generație, în timp ce Noblesse Interiors mobilierul reinterpretat, cu influențe în design retro, finisajele glossy sau mate.

Fie că este vorba de mobilierul de baie, plăcile ceramice pictate manual, fântânile de interior, piscinele, grădina, ţiglele ceramice sau cărămida, revista Căminul propune în această ediție numeroase soluții premium. O subliniere aparte este făcută pentru mobilierul de grădină şi soluţiile premium pentru îngrijirea gazonului sau barbeque văzute prin prisma târgului SPOGA+GAFA.

În ceea ce priveşte proiectele de interior se propune arhitectura pentru segmentul de lux, precum şi un loft deosebit de spectaculos.

Un spaţiu amplu este consacrat proiectelor de arhitectură, şi anume celor care au fost evidenţiate cu anumite ocazii: o casă cu acoperiş şi faţadă cu soluţii ceramice, cele din cărămidă premiate la concursul BRICK AWARD, dar şi cele mai importante având semnătura incontestabilă a celei care a fost Zaha Hadid.

Una dintre companiile care a avut o contribuţie importantă în design şi în ceea ce priveşte soluţiile de economisire a apei, Roca, sărbătoreşte 10 ani de existenţă în România, prilej pentru trecerea în revistă a evenimentelor care au marcat istoria acestei mari companii.

Rubrica CLEVER TRAVEL are în această ediţie în prim-plan Dubai-ul, privit prin prisma noii şi spectaculoasei arhitecturi locale şi a stilului de viaţă de aici în timp ce rubrica ART GALLERY evidenţiază o latură mai puţin cunoscută a marelui Claude Monet, şi anume cea de designer şi decorator.

Iată câteva dintre incitantele titluri de articole:

Scenă cu finisaje glossy şi mate, Loft de 5 stele, Arhitectură pentru segmentul de lux, Matematica în design, Decoruri din faianţă pictată pentru piscine, Arhitectură inovatoare din cărămidă, Giverny, universul colorat al lui Claude Monet, Dubai, viitorul începe azi.

Revista Căminul se găseşte în reţeaua modernă de distribuţie (benzinării, aeroporturi, moluri) precum şi în reţeua Inmedio.

Related posts

Miele prezinta noua gama de masini de spalat W 1909 WPS LiquidWash

Adina Meyers

Castigatori concurs Ceresit Aero 360

Adina Meyers

Design de toamna, de la Arctic

Adina Meyers